Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PRIMA PAGINĂ: Un consilier al lui Băsescu suspină după Ceaușescu…

Publicat in Reporter Virtual, luni 23 decembrie 2013 ·

@ Rezolvăm și noi Justiția prin ordonanțe? @ JN, în apărarea „editorialistului” Năstase @ Loto: bagi un leu și știi că nu mai e... @ Dor de Ceaușescu sub pulpana lui Băsescu...

REZOLVĂM ȘI NOI JUSTIȚIA PRIN ORDONANȚE?! Acum, până și cabinetul Ponta intră în vacanță, însă „În ianuarie, Guvernul pregătește un nou asalt asupra Justiției”, ne anunță astăzi „Evenimentul zilei” pe prima pagină:

„Executivul vrea să emită ordonanţe prin care să reglementeze domeniul Justiţiei, în timpul ce Parlamentul va fi în vacanţă. Surse din sistemul judiciar cred că ar putea fi vorba de graţierea clienţilor USL. În textul legii de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe simple în perioada vacanţei parlamentare, a fost strecurat, pe şest, dreptul Executivului de a legifera în vederea “reglementării unor măsuri necesare instituţiilor sistemului Justiţiei şi administraţiei penitenciarelor, pentru punerea în aplicare a noilor coduri”.

Aha! Deci nu s-a terminat. E logic. Cine avea impresia că sistemul va renunța atât de ușor la ceea ce și-a pus în cap este doar un biet naiv. Scandalul făcut de Comisia Europeană, ambasadele occidentale la București, CSM, DNA, ICCJ n-a făcut decât să-i pună în gardă pe băieții ăștia să acționeze mai cu fereală. Ghinion însă: acum toți suntem cu ochii pe ei!…

***

JN, ÎN APĂRAREA „EDITORIALISTULUI” NĂSTASE. Cotidianul lui Dan Voiculescu, „Jurnalul Național”, nici nu mai așteaptă luna ianuarie ca să traseze directive Justiției. O face de astăzi, pentru că verdictul în Dosarul Zambaccian al lui Adrian Năstase e aproape, pe 6 ianuarie: „Probe DNA: bani falși și înregistrări ilegale”.

„”Zambaccian” este ultimul  rămas în instanţă din pachetul de procese considerate politice, în care este târât fostul premier al României”, afirmă abrupt JN în prima întrebare dintr-un interviu luat avocatului lui Adrian Năstase, Ioan Cazacu. Alte într

Articolul in Reporter Virtual >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 13 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 30 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 3 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum 54 minute
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum o ora
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°