Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călătorii din avion au ajuns la Iaşi, bagajele la Bucureşti. Problemele nu s-au oprit aici

Publicat in Vremea Noua, luni 23 decembrie 2013 ·

În cele din urmă, bagajele au ajuns la Iaşi cu maşina, ceea ce i-a scos din sărite pe pasageri. Aseară, avionul de Viena pentru Iaşi a ajuns la Chişinău.

Angajaţii Aeroportului au trăit intens sfârşitul de săptămână. Atât vineri, cât şi ieri, problemele s-au ţinut lanţ la aerogara ieşeană. Cursa Viena-Iaşi a întârziat vineri peste o oră faţă de graficul programat pentru aterizare. În plus, jumătate din pasageri s-au trezit cu bagajele trimise la Bucureşti, în loc să fie debarcate la Iaşi. „Din ce mi-au spus angajaţii noştri, a fost o pro­blemă de comunicare între operatorul ae­rian şi agentul de handling, în care Ae­roportul a fost prins la mijloc. Mai exact, Austrian Airlines a schimbat aparatul cu care venea de obicei, din cauza numărului mare de solicitări. Au venit cu un Airbus 319, aparat la care operaţiunile de handling se defăşoară altfel decât standard. La un Airbus, bagajele sunt puse în casete metalice, care sunt manevrate cu utilaje specifice, pe care agentul de handling nu le avea la îndemână. Ca urmare, s-a întârziat cu debarcarea bagajelor, altele au ajuns la Bucureşti şi au fost trimise înapoi cu maşina, ceea ce a fost o sursă serioasă de stres şi nervi pentru pasageri, absolut de înţeles de altfel“, a explicat directorul Aeroportului, Marius Bodea. Cel mai mult a avut de suferit un ieşean care a făcut cursa Iaşi – Viena şi retur. La plecare a pierdut un zbor, avionul fiind deja plin. La întoarcere, bagajele sale au făcut parte dintre cele care nu au mai fost debarcate la Iaşi.

Prognoza meteo anunţă în continuare zile cu ceaţă

La problemele date de cursa Viena – Iaşi s-au adăugat vineri două zboruri suplimen­tare faţă de zborurile programate. Astfel, cursa Carpatair Boergamo – Bacău, cu 104 pasageri la bord, nu a mai putut ateriza la destinaţie din cauza condiţiilor meteo, fiind dirijată spre Iaşi. Aparatul Fokker 100 a

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum 7 minute
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

Trapperul Albert NBN, amendat de Jandarmerie pentru o piesă cântată la „Beach, Please!”: „A folosit un limbaj vulgar la adresa României”

HotNews acum o ora
Jandarmeria Constanţa anunță că trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru “încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” “Pe timpul desfăşurării festivalului Beac

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 20 minute
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 49 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 2 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum o ora
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 2 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum o ora
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/25°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°