Scris de A.S. - Primarul Nicolae Robu spune că nu a avut relaţii strânse cu parlamentarii de Timiş şi că nu le poate reproşa faptul că n-au reuşit să introducă în legea bugetului marile proiecte ale Timişoarei, pentru ca acestea să beneficieze de finanţare în 2014. Per ansamblu însă, liberalul crede însă că deputaţii şi senatorii din actuala legislatură… nu prea au cu ce să se laude pe final de 2013.
Primarul Timişoarei spune că totul a depins de voinţa Guvernului în ceea ce priveşte bugetul pe 2014 şi că nu le poate reproşa parlamentarilor autohtoni că n-au reuşit să schimbe nimic.
„Nu am avut relaţii strânse (n.r. – cu parlamentarii de Timiş, majoritari USL), ne-am întâlnit la început, eu le-am dat acele materiale vizând proiectele Timişoarei. Sigur că e greu să aduci modificări legii bugetului, pentru că bugetul se face de către Guvern şi odată ce proiectul ajunge la nivelul Parlamentului numai în mod excepţional mai apare câte o schimbare ici-colo. Trebuie să fim realişi, nu pot să le reproşez că nu au reuşit să introducă în legea bugetului proiectele Timişoarei pentru că oricât s-ar fi zbătut erau dispoziţii clare de la Guvern, care nu vizau judeţul Timiş, ci vizau orice iniţiativă parlamentară, bugetul rămâne închegat, aşa cum a fost elaborat şi cum a fost avizat de FMI. Aşa se lucrează în practică. Nu poţi să le reproşezi asta…”, a declarat, zilele trecute, Robu.
Fost senator, edilul-şef al Timişoarei crede că rolul parlamentarilor este să facă legi bune, dar liberalul consideră că aleşii trimişi la Bucureşti n-au excelat nici la acest capitol.
„Ei trebuie să facă legi bune, că de fapt acesta este rolul parlamentarilor, să facă legi bune şi să facă lobby. Cred că în plan legislativ actualul Parlament – şi nu mă refer aici la parlamentarii de Timiş – nu poate prea mult să se laude cu ce a făcut. Mă aşteptam, ca majoritate de 70%, să legifere