Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Apărării le-a urat Sărbători fericite militarilor dislocaţi în teatrele de operaţii

Publicat in GAZETA de SUD, luni 23 decembrie 2013 ·

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a discutat astăzi, prin intermediul unei videoteleconferinţe cu militarii dislocaţi în teatrele de operaţii din Afganistan, Kosovo şi Bosnia şi Herţegovina, informează Agerpres.ro. Ministrul le-a urat militarilor "Sărbători fericite!", transmiţându-le mulţumiri pentru misiunile pe care le execută. "Sunt cu gândul la voi, militarii dislocaţi în teatrele de operaţii, pentru a fi sigur că aveţi toate condiţiile pentru desfăşurarea misiunilor în siguranţă şi doresc să vă transmit, în ajunul Sărbătorilor de iarnă, gândurile noastre bune şi mulţumirile pentru tot ceea ce realizaţi în folosul locuitorilor din zonele de responsabilitate', le-a transmis Duşa militarilor. Oficialul le-a mai spus celor aflaţi departe de ţară că sunt un exemplu pentru fiecare român, pentru curajul de care dau dovadă iar "conducerea ministerului va face tot ce este necesar pentru a-i susţine în îndeplinirea ireproşabilă a tuturor misiunilor".

Comandanţii detaşamentelor româneşti din teatrele de operaţii au raportat conducerii Ministerului Apărării Naţionale că militarii români îşi desfăşoară misiunile cu seriozitate şi responsabilitate, că acţionează cu disciplină şi corectitudine în relaţiile de cooperare cu aliaţii şi partenerii.

În teatrele de operaţii sunt dislocaţi în prezent peste 1.000 de militari români. De-a lungul anilor, 25 de soldaţi şi-au pierdut viaţa în timpul executării misiunilor, în timp ce alţi 122 au fost răniţi. În ceea ce priveşte Afganistanul, odată cu decizia retragerii trupelor, numărul celor care îndeplinesc misiuni va scădea treptat, astfel că până la sfârşitul anului 2014 vor mai fi aproximativ 200 de militari în Afganistan, majoritatea ofiţeri de instrucţie.

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a discutat astăzi, prin intermediul unei videoteleconferinţe cu militarii dislocaţi în teatr

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru Regatul Belgiei. Vor fi perturbări ale circulației rutiere pe fondul protestelor fermierilor

Gandul acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Belgiei că potrivit unui raport al poliției rutiere federale, marți, 4 iunie 2024, va avea loc un protest al fermi

Prima femeie cancelar a Austriei, Brigitte Bierlein, moare la vârsta de 74 de ani

News.ro acum o ora
Prima femeie cancelar a Austriei şi preşedintă a Curţii Constituţionale, Brigitte Bierlein, a murit luni la vârsta de 74 de ani, anunţă Curtea într-un comunicat publicat pe site, relatează AFP. Brigitte Bierlein - neafiliată politic - a murit ”cu câ

FOTO Kylian Mbappe, primul mesaj după ce a fost prezentat la Real Madrid + Imaginile care spun totul

Gazeta Sporturilor acum 46 minute
Kylian Mbappe (25 de ani) a transmis primul mesaj Echipă probabilă Real Madrid în 2024-2025:

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 4 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Percheziții acasă la bărbatul care a încercat să dea foc ușii Ambasadei Israelului din Bucureşti

HotNews acum 44 minute
Poliţiştii fac, luni seara, o percheziţie la locuinţa din Bucureşti a cetăţeanului sirian care a încercat să dea foc ușii de la intrarea în Ambasada Israelului, amenințând că se va autoincendia, relatează News.ro. Forte antitero la Ambasada Israelul

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 5 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 5 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Ministrul economiei: de astăzi avem zbor direct Bucureşti - Baku

Mediafax acum o ora
Ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului, Radu Oprea, a participat la ceremonia de inaugurare a zborului direct între Bucureşti şi Baku. Legătură aeriană directă cu Azerbaidjan se realizează prin două zboruri săptămânale. Un zbor ţine t

Memorandumul pentru Aer Curat, Sănătate şi Viitor propus de Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde, semnat de premierul Marcel Ciolacu

News.ro acum o ora
Memorandumul pentru Aer Curat, Sănătate şi Viitor propus de Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde a fost semnat luni de premierul Marcel Ciolacu şi de fondatorul platformei, activistul de mediiu Alex Găvan. Semnarea a avut loc într-o poiană

Joe Biden nu va merge la summit-ul pentru pace ce a va avea loc în Elveția. Poziția oficială a Casei Albe

Ziare.com acum o ora
Vicepreședintele SUA, Kamala Harris, și consilierul președintelui pentru securitate națională, Jake Sullivan, vor merge în Elveția pentru Summit-ul Global pentru Pace. Președintele american Joe Biden nu va participa la summitul care va avea loc în E

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

22°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/25°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°