În Timişoara, ca în întregul Banat, au convieţuit de-a lungul secolelor mai multe comunităţi etnice şi religioase. În lumea satelor mai ales, tradiţiile şi credinţele, transmise din generaţie în generaţie, aveau cel mai de seamă rol în sistemul de valori, erau o adevărată zestre spirituală care a fost prea puţin atinsă de schimbările aduse de progresul economic timp de veacuri. Astăzi, multe obiceiuri ale comunităţilor rurale au dispărut, au fost date uitării ori sunt mult simplificate dar marile sărbători creştine şi Anul Nou, comune etniilor din Banat, şi-au păstrat importanţa şi semnificaţia până în zilele noastre iar în zonele cu populaţie amestecată s-au făcut simţite interferenţele culturale.

În Banat, alături de români, s-au aşezat sârbi veniţi în nordul Dunării în mai multe etape, cu datini specifice etniei lor. În secolul al XVIII-lea au fost aduşi colonişti din Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană, cunoscuţi sub numele de şvabi, care şi-au conservat şi perpetuat modul de viaţă din locurile lor de baştină până după cel de-al doilea război mondial. Maghiarii au venit mai ales după instaurarea regimului dualist, având, la rândul lor, propriile obiceiuri. Tradiţiile specifice s-au păstrat, religia fiind o importantă modalitate de menţinere a identităţii etnice, dar în acelaşi timp s-au stabilit şi legături interetnice, mai ales când aceleaşi sărbători aveau date diferite în calendarul religios şi părinţii erau de confesiuni diferite, copiii fiind învăţaţi să respecte obiceiurile fiecărei religii.

Odinioară, o dată cu postul Crăciunului, când începea şi anul bisericesc, viaţa şi obiceiurile în sat se schimbau cu totul. Începea o perioadă mai liniştită atât în viaţa de familie cât şi în cea a comunităţii iar în cele şase săptămâni de post ale ortodocşilor, aceştia se spovedeau şi se împărtăşeau. Deşi mai scurt, de doar patru săptămâni, po