Aproximativ 450 de membri ai mişcării islamiste Fraţii Musulmani, aflaţi în închisori din Egipt, au intrat în greva foamei, cerând să fie eliberaţi, relatează Mediafax.
"Peste 450 de deţinuţi politici membri ai mişcării Fraţii Musulmani au început greva foamei pentru a denunţa tratamentul inuman la care sunt supuşi în închisoare", a anunţat organizaţia islamistă.
Protestele violente reprimate de autorităţi au loc constant, în Egipt, după înlăturarea preşedintelui islamist Mohamed Morsi, în iulie.