Intr-o zi simbolica, a mitingului anti-Ceausescu, activistii Unitisalvam au lansat un manifest in 10 puncte, numit ”proclamatia de la Bucuresti”. Pe langa solicitarile firesti unei miscari care isi propune transformarea tarii intr-o rezervatie naturala, Unitii au lansat si revendicari politice. Importante sunt punctele 4 si 5, care solicita relaxarea conditiilor de infiintare a partidelor, eliminarea pragurilor electorale si reducerea numarului de semnaturi pentru inregistrarea candidatilor independenti.
Cererile marcheaza evolutia spectaculoasa a miscarii ”anti-sistem”. Nascuta din nemultumiri si temeri, Unitisalvam s-a bazat pe axiome vehiculate pe net, pe dovezi furnizate de bloguri si pe un discurs nationalist, cu accente extremiste. A refuzat violent incercarile unor politicieni de asociere, a condamnat clasa politica si a atacat virulent sistemul, pentru ca acum sa pretinda o intrare mai facila in…sistem, adica in Parlament.
Fara pretentia de a descifra toate intentiile celor ce controleaza miscarea, se pot avansa cateva scenarii, dupa proclamatia de la Bucuresti.
Lipsita de legitimitatea votului, Miscarea simte ca isi pierde forta de persuasiune. In fond, o minoritate, oricat de zgomotoasa, are alte argumente ca reprezinta majoritatea. Manifestatiile de duminica au inceput sa plictiseasca publicul neutru, repeta obsesiv aceleasi lozinci si sfarsesc in ridicol. Tema apocalipsei s-a dezumflat, odata ce exploatarea cu cianuri de la Certej functioneaza si nu omoara pe nimeni. Stridentele si agresivitatea limbajului pot atrage extremistii, dar indeparteaza publicul preocupat de probleme economice. Mai grav, lipsa unui orizont demobilizeaza mitingistii. Intrarea in Parlament poate da o finalitate demersului, mentinand lumea pe baricada.
Refuzul ”clasei politice” de a satisface aceste revendicari va constitui o scuza pentru esecul electoral a
