Pompierii răniţi grav în misiuni ar putea rămâne, din 2014, angajaţi în MAI pe funcţii neoperative, iar în cazul în care îşi pierd viaţa, soţiile şi copiii lor se vor putea angaja, la cerere, în cadrul aceluiaşi minister, potrivit ministrului Radu Stroe.
Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat, într-un interviu acordat revistei ministerului, "Pentru patrie", că "o prioritate" pentru 2014 este adoptarea unui act normativ pentru acordarea de sprijin în cazul pompierilor răniţi sau decedaţi în misiune.
"Vreau să fie un set de măsuri asemănător celui adoptat deja pentru poliţişti, care să menţină un echilibru raportat pericolelor la care aceştia se expun zi de zi", a declarat Stroe.
Declaraţia ministrului vine în contextul în care, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a fost deja adoptat un ordin de ministru care reglementează modalităţile prin care poliţiştii răniţi, încadraţi în gradul III de invaliditate, pot rămâne angajaţi pe funcţii ce nu implică efort fizic, iar copiii şi soţiile acestora s-ar putea angaja în MAI.
Potrivit proiectului de act normativ propus de Stroe, un pompier rănit în timpul activităţii şi încadrat în gradul III de invaliditate, ceea ce înseamnă că şi-a pierdut jumătate din capacitate de muncă, ar putea cere să rămână angajat al MAI.
Ca şi în cazul poliţiştilor, pompierii al căror contract de muncă încheiat cu MAI a încetat după ce au fost încadraţi în gradul III de invaliditate vor putea cere reangajarea odată cu intrarea în vigoare a actului normativ, iar solicitările vor trebui soluţionate în maximum 45 de zile de la data înregistrării.
Proiectul de ordin de ministru prevede şi posibilitatea angajării la cerere, ca poliţist sau personal contractual în unităţi ale MAI, a copiilor aflaţi în întreţinerea pompierului decedat sau încadrat într-un grad de invaliditate ca urmare a rănirii