Într-una din celebrele sale comedii, Pierre Augustin Caron de Beaumarchais, pune, în replica lui Figaro, următoarea frază: ,,pentru ca eu să am ce mânca o zi, a fost nevoie să cheltuiesc mai multă inteligenţă decât a trebuit Regatului Spaniei spre a fi condus timp de un secol’’.

n urmă cu douăzeci şi doi sau chiar douăzeci şi trei de ani am publicat un articol – îmi cer scuze pentru faptul de a mă autocita – intitulat ,, Sindromul Figaro şi inteligenţele Reformei’’. Spuneam atunci că omului, în România acelui timp, îi trebuie mai multă inteligenţă spre a avea ce mânca o zi, decât este necesară economiştilor pentru ca să conceapă un program de reformă, prin care să prindă o oarecare structură, schimbarea declanşată de revoluţie.

Câţiva ani mai târziu, între numeroasele mele intervenţii în presă, un alt articol: ,,Bătrâna, câinele şi revoluţia’’. O biată femeie, în vârstă, venea la blocul în care îmi am locuinţa, spre a face curăţenie pe scări. Trăia, şi ea, cum putea, cu puţinii bani reprezentând salariul ei pe care îl presupun a fi fost mult mai mic decât doar modest.

Citeste mai mult newsup.ro