Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mişcarea Populară, partidul care se revendică de la Traian Băsescu

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 23 decembrie 2013 ·

Partidul Mişcarea Populară şi-a fi xat obiective ambiţioase pentru 2014: un scor de peste 10% la alegerile europarlamentare şi să devină liderul Opoziţiei. Sursa: NICU DÎRDÎIAC

Partidul Mişcarea Populară şi-a fixat, la Colegiul Naţional de sâmbătă, obiectivele pentru 2014. Dincolo de obţinerea unui scor de peste 10% la alegerile europarlamentare, PMP nu se dezice de parteneriatul cu şeful statului.

"Traian Băsescu a afirmat de multe ori public că este partidul pe care îl sprijină şi mai suntem convinşi că la sfârşitul mandatului său se va implica activ în politică şi în partidul al cărui părinte spiritual este", a declarat, pentru EVZ, vicepreşedintele PMP Adrian Papahagi. Acesta a mai punctat că Partidul Mişcarea Populară este singurul partid "care se revendică de la reformele lui Traian Băsescu", în timp ce PDL s-a îndepărtat.

Vicepreşedintele PMP a mai afirmat că, cel mai probabil, partidul va fi înregistrat pe 15 ianuarie, acesta fiind ultimul termen la tribunal, dar şi că aproximativ 15.000 de persoane s-au înscris în PMP în ultimele luni.

În ceea ce priveşte alegerile europarlamentare, Partidul Mişcarea Populară va organiza alegeri interne pentru desemnarea componenţei listei.

În urmă cu câteva zile, liderul formaţiunii, Eugen Tomac, estima însă că fostul ministru de Externe, Teodor Baconschi, se va afla pe lista pentru alegerile europarlamentare.

Fuziunea cu Forţa Civică, incertă

În ceea ce priveşte fuziunea PMP cu Partidul Forţa Civică, viitorul acesteia este incert. "Draftul fuziunii a fost redactat de mine şi de Cristian Preda, dar acesta nu s-a regăsit pe ordinea de zi a Consiliului Naţional Extraordinar al Partidului Forţei Civice de la mijlocul lunii decembrie", a declarat Papahagi, pentru EVZ.

Acesta a mai afirmat că PMP rămâne deschis pentru unirea tuturor forţelor de Dreapta, dar a adăugat că cere "mai multă

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 8 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 6 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 6 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 9 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 11 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Vremea

București
acum

15°
sâm.

15°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°