Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Puscarie pentru Florita Bolos

Publicat in Timis Online, luni 23 decembrie 2013 ·

Scris de Alin Gherasim - Magistraţii Curţii de Apel Timişoara au condamnat-o pe judecătoarea Floriţă Boloş la patru ani de închisoare.

TIMIŞOARA. Floriţă Boloş plăteşte scump sentinţele date pe bandă rulantă contra unor sume de bani. În pragul sărbătorilor de iarnă magistraţii Curţii de Apel Timişoara au dat sentinţa în dosarul în care judecătoarea Floriţă Boloş, de la Judecătoria Ineu, a fost judecată pentru luare de mită în formă continuată. Iar sentinţa, pe cât este de justă, pe atât de greu îi pică magistratului ineuan: patru ani de închisoare cu executare. Luni, în jurul amiezii, cu o zi înaintea Ajunului Crăciunului, judecătoarea şpăgară a aflat că îşi va petrece sărbătorile în spatele gratiilor. Cel puţin în acest an. Şi asta pentru că sentinţa Curţii de Apel Timişoara poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Iar magistraţii de aici ar putea suspenda decizia magistraţilor de pe Bega. Însă, până atunci, Boloş rămâne cu condamnarea la patru ani de închisoare cu executare. Mai mult, judecătorii Curţii de Apel au mai luat o decizie revoluţionară în cazul şpăgarei de la Ineu: toate sentinţele care au fost emise contra unor sume de bani vor fi anulate. Practic, vorbim aici, din păcate, numai despre sentinţe emise în favoarea anchetatorilor sub acoperire care i-au oferit şpagă lui Boloş. Spunem din păcate deoarece, cu o probabilitate foarte mare, există multe alte sentinţe emise contra unor sume de bani şi împotriva legii. Printre multitudinea de procese judecate de Boloş se numără inclusiv un dosar ajuns celebru la nivel naţional, respectiv retrocedarea satului Nadăş. Judecătoarea şpăgară din Ineu a judecat în acest dosar o cerere de revizuire a sentinţei din 2006, sentinţă ce se referă la retrocedarea extravilanului, cerere ce a fost respinsă de Boloş.De două ori

Însă nu aceasta a fost speţa pentru care a fost judecată Boloş, ci o sentinţă

Articolul in Timis Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 14 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 10 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 13 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 10 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 8 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 9 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 10 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 12 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 13 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 13 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Vremea

București
acum

17°
dum.

17°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

15°
dum.

15°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°