Acum câteva zile ambasadorul României la Chişinău, excelenţa sa Marius Lazurcă, a mers la televiziunea TV7 din Republica Moldova. În acea zi acesta a fost atenţionat de faptul că acest post de televiziune este unul aservit intereselor ruseşti, fiind în curtea familiei Lucinschi. La doar câteva zile după această vizită, postul rusesc difuzează un film propagandistic ce atentează la Integritatea Republicii Moldova. Întrebarea din titlu este una pusă retoric, dar arată încă o dată gafele diplomatice comise la Chişinău şi acceptate de către Ministerul de Externe din România.
Postul de televiziunea mai sus menţionat se află acum într-un amplu scandal ca urmare a difuzării la oră de maximă audienţă a unui film documentar ce prezintă Transnistria drept un legal avanpost rusesc.
Este vorba de un documentar propagandistic, în cel mai pur stil sovietic şi care calcă în picioare integritatea Republicii Moldova.
Presa pro-europeană din Republica Moldova a luat imediat atitudine faţă de acest lucru iar instituţiile statului s-au sesizat pentru a aplica sancţiuni.
“Consiliul Coordonator al Audiovizualului s-a autosesizat referitor la programul „Приднестровье: русский форпост” („Transnistria: avanpost rusesc”), difuzat de postul de televiziune TV 7, duminică, 22 decembrie, la ora 19.55. Raportul cu privire la monitorizarea detaliată va fi prezentat şi examinat în cadrul şedinţei publice a CCA din data de 26 decembrie 2013. Totodată, luând în considerare faptul că titlul conţine o aserţiune prin care se atentează la integritatea Republicii Moldova, ne adresăm şi pe această cale tuturor instituţiilor abilitate să se implice în acest caz.”- comunicat remis de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului din Republica Moldova. Ofensiva informaţională a Federaţiei Ruse împotriva R. Moldova după evenimentul de la Vilnius continuă. Duminică s