Oamenii se pot întâlni la dezbateri, să-şi spună părerea pe subiecte dintre cele mai controversate pe scena publică. Fie că sunt politicieni sau cetăţeni, fie reprezentanţi ai unor organizaţii civice, specialişti din diverse domenii, au cu toţii ocazia să-şi facă auzită opinia. Un îndrăzneţ proiect, „România publică“, abia demarat în 2013, în format pilot, dar cu intenţia de amplificare în 2014.
Primul eveniment de acest fel organizat de Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică a atins, pe 23 noiembrie, sensibilul subiect al gazelor de şist: ţara noastră ar trebui să exploateze ori nu aceste zăcăminte a fost întrebarea în jurul căreia s-au purtat discuţiile. Următoarea dezbatere a fost cel puţin la fel de interesantă - cetăţenii ar trebui să poată declanşa în circumscripţie proceduri de demitere a parlamentarilor?
Foarte interesant este sistemul de vot pe care ARDOR îl desfăşoară cu aceste ocazii, la începutul şi la finalul dezbaterii. Dacă la începutul discuţiei participanţii votează într-un fel, la final opinia se modifică semnificativ, ca efect al schimbului de opinii şi mai ales al evidenţierii unor fenomene mai puţin ştiute de public. Dovedind în acest fel, spun organizatorii, cât de important este să votezi în deplină cunoştinţă de cauză. „Adesea nu suntem conştienţi că anumite aspecte sociale sau politici publice sunt controversate şi că abordarea lor frontală poate clarifica aspecte dintre cele mai importante. Ne mulţumim să constatăm, evaziv, că adevărul se află undeva la mijloc şi că nimeni nu are de fapt dreptate. Pentru cei care participă la o dezbatere de acest fel se creează cadrul în care există o miză şi în care alegerile pe care le facem chiar contează”, spune Monica Mocanu, coordonatorul proiectului “România publică”.
Poate strada să-şi impună voinţa?
La primele două dezbateri au participat aproximativ o sută de p