Dintre obiceiurile calendaristice cele mai răspândite şi mai spectaculoase, cu originea în credinţe şi mituri străvechi, sunt cele legate de sărbătoarea Naşterii lui Iisus şi schimbarea anului. Crăciunul este polul în jurul căruia gravitează o multitudine de colinde, urări şi tradiţii specifice, care trimit spre vremuri demult apuse, dar ce se regăsesc, surprinzător, în contemporaneitate, spun etnografii.

În folclor, colindatul de Crăciun este cel mai important ciclu sărbătoresc popular tradiţional, cel mai bogat şi colorat prilej de manifestări folclorice. Deprinderea de a colinda, de a saluta cu mare bucurie Naşterea Domnului, de a-L întâmpina cu urări, daruri, petreceri, cântece şi jocuri este străveche. Colindatul deschide amplul ciclu al sărbătorilor de iarnă.

Repertoriul tradiţional al obiceiurilor româneşti desfăşurate cu ocazia Anului Nou, dar şi a Crăciunului cuprinde: colinde de copii, colinde de ceată (colindele propriu-zise), cântecele de stea, vicleimul, pluguşorul, sorcova, vasilca, jocuri cu măşti, dansuri, teatru popular şi religios etc. Cele mai bogate, mai variate şi mai strălucitoare din punct de vedere artistic sunt, alături de pluguşoare, colindele de ceată, precizează etnografii. Caracterul esenţial al sărbătorii este bucuria şi încrederea cu care omul întâmpină trecerea de la anul vechi la anul nou, începutul unei noi perioade de vegetaţie, al unei noi etape în viaţa lui şi a sătenilor săi, a colectivităţii în care trăieşte.

Moşul de turcă

Obiceiurile de iarnă se respectă în satele călărăşene cu sfinţenie. Cetele de colindători cutreieră uliţele satelor şi gospodăriile ţărăneşti, făcând tradiţionalele urări. În zonele în care încă se păstrează tradiţia -Mostiştea, Lupşanu, Radu Vodă, Plevna şi Gălăţui- colindele de dinainte de Crăciun, atât cele de fereastră, cât şi Plugul, sunt însoţite de ,, moşul de turcă’’. „Acesta