Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kalaşnikovul, ucigaşul mondial nr.1. Povestea armei care a devenit simbolul mişcărilor revoluţionare

Publicat in Adevarul, luni 23 decembrie 2013 ·

Dacă „imitaţia este forma supremă de apreciere”, atunci Kalaşnikovul a devenit unul dintre cele mai apreciate produse din istoria omenirii. Peste 30 de ţări din toată lumea au copiat sau măcar au perfecţionat mult-lăudatul AK („Avtomat Kalaşnikov”).

De la lansarea sa, a devenit simbolul mişcărilor revoluţionare, de insurgenţă, de rebeliune, o armă grosieră, ieftin de fabricat, fiabilă, flexibilă, de încredere. A ajuns un brand la fel de cunoscut ca şi Coca-Cola, iar Mozambicul l-a pus pe stema naţională.

În pleiada marilor proiectanţi de arme ruşi, Mihail Kalaşnikov ocupă un loc special, este mai mult decât un nume, este sinonim cu armele automate ale militarilor din ţările foste comuniste, dar folosite în egală măsură de trupe de gherilă sau de terorişti.

Cea mai cunoscută dintre armele militare ale lumii s-a născut la sfârşitul anului 1941 în luptele de la Briansk. Aici, un tânăr ofiţer pe nume Mihail Kalaşnikov a fost grav rănit, fiind astfel nevoit să-şi părăsească pentru o lungă perioadă de convalescenţă unitatea de tancuri în care lupta. După însănătoşire, nefiind apt de luptă, a fost transferat la corpul de artilerie unde şi-a orientat eforturile spre domeniul proiectării armelor mici, considerând că prin aceasta îşi poate aduce contribuţia la victoria ţării sale. Naşterea propriu-zisă este marcată de şedinţa Comisariatului popular pentru înarmare din 15 iunie 1943. Cu această ocazie este prezentată o carabină automată, captură de provenienţă germană, ce a provocat în cercurile militare şi politice sovietice un adevărat cataclism.

Şedinţa s-a terminat cu un ordin ferm de a proiecta şi a introduce în cel mai scurt timp în producţia de serie o asemenea armă. Deoarece muniţia folosită de armata germană era standardizată pe calibrul 7,92 mm (în cazul armei prezentate 7,92x33 mm), iar armata sovietică, pe 7,62 mm, cercetările încep în mod fi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 17 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 28 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 32 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 50 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 43 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 57 minute
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°