Cominicat În prag de sărbătoare, ne-am dorit să aducem un zâmbet pentru Alexia, copila care, din motive ştiute doar de îngeri, este nevoită să treacă prin momente grele de suferinţă.
Prin intermediul aparţinătorilor familiei Alexiei, poliţiştii i-au trimis acesteia un cadou din sacul Moşului, iar părinţilor ei, le-au transmis o sumă de bani, cu speranţa că le vor fi de folos în parcurgerea procedurilor medicale.
Dar, cel mai mult ne-am dori, dacă ar fi posibil, să putem face din inimile noastre, ale tuturor, un scut pentru micuţa Alexia, de care să nu poată trece niciun rău!
CRĂCIUN FERICIT, ALEXIA ŞTEFANIA!