Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oameni buni

Publicat in Pandurul, marți 24 decembrie 2013 ·

Avem un scurt răgaz de sărbători şi cred că este cazul să mai lăsăm nenorocirile la o parte. O să ne ajungă ele din urmă, dar măcar acum să vorbim de lucruri frumoase. Campania umanitară propusă de Pandurul cititorilor săi cu ocazia Crăciunului este de departe cel mai bun lucru din istoria de cinci ani a acestui ziar. Ne-am propus să ajutăm 22 de copii din cinci familii fără posibilităţi. Darurile primite de la dumneavoastră, cei care citiţi acest ziar sau care aţi fost mobilizaţi pe facebook de reporterii Pandurul, au fost atât de multe, încât a trebuit să mergem la aproape 200 de copii, dar şi la două centre maternale. Nici măcar nu am reuşit să prezentăm în paginile ziarului poveştile tuturor, dar le vom publica pe toate pe pagina online.

Pe cât de mare a fost bunătatea cititorilor, pentru care încă o dată vă mulţumim, pe atât de mare a fost bucuria copiilor care au primit jucării şi a părinţilor sau bunicilor care au plâns văzând că au alimente pentru sărbători. Este greu de descris în cuvinte bucuria unui băieţel din Bumbeşti Piţic, care din toate lucrurile primite s-a bucurat cel mai mult pentru o pastă de dinţi Colgate. „Mami, în sfârşit Colgate!”, a spus prichindelul, care văzuse aşa ceva doar la televizor.La fel de greu este de descris în cuvinte generozitatea acestor copii săraci. Familia cu patru copii din Tismana, rămaşi fără tată, a ajuns la inimile multor gorjeni. Când au ajuns acolo pentru prima dată reporterii de la Pandurul, au găsit patru copii care aveau trei portocale primite de la o vecină. Au împărţit una între ei şi au pus două deoparte pentru mai târziu. Fetiţa cea mai are a luat o portocală şi a întins-o reporterilor noştri. Din puţinul lor, au simţit nevoia să împartă. A fost momentul în care Pandurul a decis să înceapă o campanie umanitară în care implicarea cititorilor a fost mult, mult peste aşteptări. Oameni buni, să aveţi sărb

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

🚨 LIVIU MIHAIU ȘI MIREL PALADA! | Cifre, proteste și candidaturi! | „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”

Gandul acum 58 minute
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 7 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Mihaiu și Mirel Palada Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul. CITEȘTE ȘI: MARIUS TUCĂ SHOW Marius Tucă Show începe miercuri, 7

Nicușor Dan, despre planul lui George Simion de a concedia 500.000 de bugetari: „O prostie”

HotNews acum 3 ore
Candidatul independent, Nicușor Dan, a criticat planul anunțat de prezidențiabilul AUR, George Simion, care a afirmat marți seară că vrea să reducă cu 500.000 numărul bugetarilor din instituțiile statului. „Asta e prostie pentru că dacă ne uităm pe

“EXCLUSIV DINAMO”, de la ora 17.00. Dinamo trebuie să cumpere un jucător pentru a-i face pe plac lui Gigi Becali!

Cancan acum 31 minute
“Exclusiv Dinamo”, ediție nouă astăzi, de la 17.00. Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu informații despre negocierile secrete cu Gigi Becali. Dinamo e nevoită să cumpere urgent un jucător! Discutăm despre un salariu faraonic pe care îl pri

10 firme de ride-sharing au prejudiciat bugetul cu peste 51 milioane de lei prin neplata impozitelor şi contribuţiilor

G4Media acum 40 minute
Inspectorii antifraudă au identificat 10 societăţi care activează pe piaţa transportului alternativ de persoane şi care au cauzat bugetului de stat un prejudiciu total de peste 51,7 milioane de lei prin neplata impozitelor, contribuţiilor sociale şi

INHGA Cod galben de inundații pe râuri din opt județe. Printre ele se află și județul Tulcea

Ziua Constanta acum 2 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis,

Nicușor Dan confirmă că este „procesoman”: Acest calificativ cred că e o garanție suficientă că voi întări statul de drept din România

Adevarul acum o ora
Nicușor Dan, candidatul indepent la prezidențiale, susține că atributul de „procesoman” care i-a fost pus este o garanție suficientă că va întări statul de drept din România.

Conclavul pentru alegerea noului Papă începe astăzi, 7 mai 2025

Ziua Constanta acum 6 ore
Formula istorică în limba latină care marchează închiderea Capelei Sixtine - 'Extra omnes' - va fi pronunțată de maestrul celebrărilor liturgice pontificale în 7 mai, ziua de începere a Conclavului. Data a fost stabilită în 28 aprilie, de cei aproxi

Fostul președinte Ion Iliescu, mesaj pentru angajații SPP de ziua lor: „Oameni echilibrați, dedicați, integri și discreți”

Adevarul acum o ora
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a transmis miercuri, 7 mai, un mesaj cu ocazia aniversării a 35 de ani de la înființarea Serviciului de Protecție și Pază (SPP).

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

Sorana Cîrstea s-a retras de la turneul WTA de la Roma

Mediafax acum o ora
Sportiva din Târgoviște urma să joace, miercuri, în primul tur al turneului, cu jucătoarea australiană Caroline Dolehide, numărul 73 în clasamentul WTA. Sorana, însă, a anunțat chiar înainte de disputarea partidei că se retrage, din cauza unei accid

Vremea

București
acum

23°
mie.

13°/24°
joi

10°/19°
vin.

11°/21°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

24°
mie.

13°/24°
joi

12°/14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

10°/16°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/14°
Timisoara
acum

14°
mie.

10°/15°
joi

7°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/17°