de Rareș BIŢU
raresbitu@tribuna.ro
23 decembrie 2013 22:36
5 vizualizari
A-A+ Atent cu ce dăm pe gât – ştiţi doar ce-o să mai aglomerăm Urgenţa după dezmăţul cu piftii şi destrăbălarea cu caltaboşi, nu? – dr. FMI ne prescrie înc-o reţetă. Binevoitoare ca un patron de pompe funebre şi neînduplecată ca o viitură, nenea doctor, practic, ne recompensează strădania, eforturile şi alinierea aproape geometrică cu care mobilăm staulul – era să scriu „statul”: „FMI vrea măsuri care să compenseze veniturile pierdute prin amânarea accizei la carburanţi”. Urmează noi taxe?”, întreabă, naiv, cineva de la Gândul.info. Adică evaziunea o fi ea dolofană, o fi cântărind ea câteva miliarde bune, dar dacă-i foame de bani, nişte măsuri noi toot găsim cumva, mai ales c-avem şi şubler, special pregătit. Să ni se măsoare şi răbdarea, nu doar talentul de cobai neîntrecuţi.
# "Scandal la depunerea de coroane în memoria eroilor: Întrebaţi-l pe Iliescu cine a deturnat Revoluţia". Nici nu mă mai prea impresionează. Bine că de nea Nelu şi Revoluţie ne amintim doar în decembrie, când mai mârâie unul, mai cârâie altul, după care iar ne pregătim de Anul Nou şi de Sfinţii din ianuarie.
# Atenţie, şoferi! Repet: atenţie, şoferi! Nu uitaţi! Repet: nu uitaţi: "Amenzile rutiere cresc odată cu salariul minim de la 1 ianurie 2014". Să nu ziceţi că nu v-am avertizat: c-aţi uitat complet cum nu au scăzut amenzile când s-a repezit Boc la salarii, remember? Nici asta nu mai ţineţi minte? Mă, dar că sunteţi absolut amnezici, puteţi memora?
# Îngrijoraţi că vestea de la FMI ar putea să ne cadă greu şi să ne cam paradească bila, deputaţii au scos din cuptor bucate deja tradiţionale, sănătoase, nu cu E-uri şi conservanţi ca-n meniul FMI: "Raport favorabil pentru arestarea deputatului Gheorghe Coman, în Comisia Juridică". Dacă ăsta-i antreul pe care îl aştern deputaţii