Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua listă a medicamentelor compensate propuse de Ministerul Sănătăţii

Publicat in Adevarul, luni 23 decembrie 2013 ·

Ministerul Sănătăţii (MS) a publicat propunerile vizând lista actualizată a medicamentelor ce vor fi compensate, listă realizată de reprezentanţii Comisiei Naţionale de coordonare a comisiilor de specialitate ale ministerului, la care au participat peste 120 de medici şi profesori, potrivit MS.

La analiza, evaluarea şi elaborarea listei finale au colaborat un număr de 16 comisii cu peste 120 de medici şi profesori, se arată într-un comunicat al MS.

„Este prima dată în România când se propune o listă nouă de medicamente compensate elaborată după o metodologie de evaluare agreată la nivel internaţional, ceea ce a impus activităţi suplimentare de organizare şi funcţionare”, a declarat duminică ministrul Eugen Nicolăescu.

Până la sfârşitul semestrului I 2014 se va face o evaluare a întregii liste de medicamente compensate, urmând ca din semestrul II să propunem o listă actualizată.

Cele mai multe medicamente incluse pe noua listă de compensate, care ar putea intra în vigoare odată cu pachetul serviciilor de bază, cel mai probabil de la 1 martie 2014, sunt pentru cancer, diabet, boli reumatice, dar şi pentru prevenirea accidentelor vasculare şi hepatitele virale, potrivit ministrului Eugen Nicolăescu. Medicii şi pacienţii acuză amânări nejustificate, în condiţiile în care lista nu a mai fost actualizată din 2008.

Toată metodologia de evaluare, utilizată de comisii şi, mai ales, de Comisia Naţională, inclusiv de Unitatea de Evaluare a Tehnologiilor Medicale, a luat în considerare recomandările din rapoartele HAS (autoritatea de evaluare din Franţa) şi NICE (autoritatea de evaluare din Marea Britanie), dar şi recomandările de bună practică din alte state cum ar fi SUA, Australia, Canada, a mai spus ministrul. Raport Lista Medicamente Actualizata

Propunerea efectuată de către Comisia Natională este realizată în urma analizei şi eval

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

66,2% dintre români cred că Nicolae CEAUȘESCU a fost un lider bun. Semnal de alarmă tras de sociologul Remus Ștefureac

Gandul acum o ora
INSCOP Research a realizat, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Comunist (IICCMER), cea mai amplă cercetare sociologică dedicată nostalgiei după comunism, care va fi publicată mâine, transmite dire

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum o ora
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

ACCIDENT grav în Rusia. Cel puțin 13 oameni au murit după ce un autobuz plin cu mineri s-a răsturnat

Gandul acum 22 minute
Cel puțin 13 persoane au murit și alte 20 au fost rănite după ce un autobuz care transporta mineri s-a prăbușit într-o râpă în Republica Sakha (Iacuția) din Orientul Îndepărtat rus, luni dimineață, au transmis autoritățile locale. Accidentul a avut

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 4 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 5 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

„Baby Grok”, inteligența artificială pentru copii, anunțată de Elon Musk

HotNews acum o ora
Elon Musk, fondatorul xAI, anunță că va lansa o versiune pentru copii a Grok AI, chatbotul său de inteligență artificială care a fost criticat anterior, potrivit Euronews.com. „Vom crea Baby Grok @xAI, o aplicație dedicată conținutului pentru copii”

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°