În 1815, după înfrângerea de la Waterloo, exilat pe insula Sfânta Elena, se părea că Napoleon nu mai are nici un cuvânt de spus în afacerile Europei. Congresul de la Viena ștergea fiecare urmă a reformelor sale. În îndepărtata Sfânta Elena, unde este atent supravegheat de paznicii britanici, Napoleon își dictează memoriile. Aceste memorii, redactate de autori precum contele Las Cases sau generalul Montholon, aveau să dea naștere curentului politic numit Bonapartism. Susținătorii restaurației imperiului au folosit memoriile de la Sfânta Elena pentru a desena liniile noului curent politic. Rezultatul a fost apariția în Parlamentul Franței alături de legitimiști și orleaniști a bonapartiștilor în timpul celei de a doua republici. Ce este Bonapartismul? 1) Sistem de guvernare în care puterea a fost deținută de dinastia fondată de Napoleon Bonaparte. 2) Atașament față de bonapartism sau față de conducerea lui Napoleon Bonaparte. Aceasta este definiția care se găsește în DEX. Este incompletă deoarece descrie doar apartenența la Casa de Bonaparte nu și ideologia politică. Înainte de toate, bonapartiști susțin ideea unui stat puternic centralizat. Revoluția Franceză a influențat dezvoltarea Bonapartismului, centralizarea fiind unul dintre punctele cele mai susținute de către iacobini, iar Napoleon a făcut parte din clubul iacobinilor care a luptat împotriva „federalilor” girondini. Așadar, se poate vorbi de o moștenire lăsată de revoluție filosofiei politice bonapartiste. Cum vedea Napoleon guvernarea? Împăratul a vorbit îndelung despre Senat, despre Corpul legislativ și mai ales despre Consiliul de Stat. Spunea că acesta din urmă îi fusese de mare folos în cursul întregii sale administrații. Consiliul de Stat era compus în general din oameni instruiți, muncitori și cu o bună reputație. Împăratul îi folosea în mod individual pe consilierii de stat la toate treburile, spune