Un accident rutier, soldat cu trei victime, a avut loc în dimineaţa zilei de luni pe Podul Alexandru, implicate fiind mai multe maşini şi un tramvai. Mijlocul de transport în comun cobora înspre Podul de Piatră şi s-a izbit de un taxi, care se afla staţionat pe linia de tramvai, iar ambii conducători au susţinut că vina nu le aparţine. În realitate însă vina pare a fi a amândurora.Ce vină are fiecare
Autoturismul lovit de tramvai, un taxi marca Dacia Logan, a ricoşat în alte două maşini care circulau regulamentar, dintre care una se afla tot pe calea de rulare a tramvaiului, în faţă. Doi clienţi care se aflau în taxi şi unul dintre şoferi au fost răniţi şi au fost transportaţi cu un echipaj SMURD în Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului „Sfântul Spiridon“. Conform precizărilor directorului RATP, Maricel Ghercă, accidentul ar putea avea drept cauză o culpă comună. Taximetrul lovit de tramvai ar fi staţionat pe şină, posibil vrând să facă neregulamentar la stânga înspre strada care duce la Kaufland (acolo virajul la stânga fiind interzis), iar vatmanul nu ar fi apreciat corect distanţa de frânare. Indiferent însă de motivul staţionării taximetrului acolo, potrivit Codului Rutier este interzisă circulaţia pe linia de tramvai dacă pe acelaşi sens de circulaţie există cel puţin două benzi, în afara benzii cu linie de tramvai. Or pe Podul Alexandru fiecare sens are trei benzi, din care una cu linie de tramvai. „La primele verificări, am constatat că toate cele trei sisteme de frânare ale tramvaiului erau funcţionale, deci este exclusă o problemă tehnică. Pe de altă parte, pe şină am găsit mâzgă, a cărei prezenţă modifică distanţa de frânare. Dacă pe şină uscată, la 40 km/h, distanţa de frânare este de 24 metri, în condiţii de şină umedă ea poate ajunge la 40-50 metri. E un exemplu, nu ştim deocamdată ce viteză avea tramvaiul“, a explicat Ghercă. La faţ