Vânătoarea domnească“, o dramă fără deznodământ (Adevărul).
La exact un an de la tragica vânătoare din Pădurea Domnească, cotidianul Adevărul publică un articol intitulat „Vânătoarea domnească“, o dramă fără deznodământ”. „La un an de la incidentul care a pus la încercare toată clasa politică şi întregul sistem de drept din ţara noastră, nimeni nu a fost încă pedepsit”, constată autoarea, Victoria Dodon, după o retrospectivă a evenimentelor de după vânătoarea „elitei” în rezervaţia Pădurea Domnească soldată cu moartea unui tânăr şi cu un cutremur în viaţa politică moldovenească.
Autorităţile promit că de la anul toate femeile care au rămas fără sâni după ce au fost tratate de cancer vor primi gratuit proteze mamare. Pe de altă parte, medicii spun că nu au de unde să le ofere. Articolul din aceiaşi publicaţie care constată acest lucru este întitulat „Institutul Oncologic, în criză de proteze mamare” şi precizează că ar fi necesare vreo 600 de proteze mamare pe an, dar conducerea Institutului de Oncologie nu are idee de unde le-ar putea lua.
Într-o depeşă a agenţiei IPN, întitulată „Combinatul de vin care a refuzat să exporte în Rusia după embargoul din 2006”, se arată că după ce a avut pierderi enorme la embargoul din 2006, întreprinderea de stat Combinatul de vinuri de calitate „Mileştii Mici” şi-a diversificat piaţa de desfacere şi nu a mai livrat nicio sticlă de vin pe piaţa rusească. Citat de IPN, directorul întreprinderii a declarat că „atât timp cât Rusia nu va oferi condiţii adecvate pentru a comercializa vinuri calitative pe piaţa sa, „Mileştii Mici” nu-şi va exporta producţia în această ţară”.
Autorii unui articol din Kommersant.md pornesc în analiza sa de la constatarea că „reorganizarea sistemului termoenergetic din capitală rămâne deocamdată sub semnul întrebării”. Ina Kîvîrjik şi Serghei Manastîrlî menţion