Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Tatăl” Kalaşnikovului a murit. Mihail Kalaşnikov avea 94 de ani

Publicat in Puterea, marți 24 decembrie 2013 ·

Mihail Kalaşnikov, inventatorul pistolului-mitralieră AK-47, a murit, luni, la vârsta de 94 de ani. „Astăzi, pe 23 decembrie, am primit o veste tristă: după o lungă şi grea maladie a murit la vârsta de 94 de ani legendarul creator al armei de foc Mihail Kalaşnikov”, a scris pe pagina sa de Facebook, Viktor Ciulkov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui şi guvernului din Udmurtia, Urali.

Născut într-o familie de ţărani înstăriţi (kulaci), în satul Kuria, gubernia Altai, era al 17-lea din cei 19 copii ai familiei, dintre care au supravieţuit 8. Victimă a „dekulacizării”, Mihail a cunoscut, la vârsta de 11 ani, deportarea în Siberia, împreună cu întreaga sa familie. A evadat în două rânduri, la vârstele de 15 ani şi, respectiv, de 17 ani, apoi a lucrat într-un depozit al căii ferate din Turkestan.

Mihail Kalaşnikov, în 1938, în vârstă de 19 ani, a intrat în serviciul militar şi a urmat, la Kiev, o şcoală de tanchişti şi şi-a arătat interesul în punerea la punct a îmbunătăţirilor pistolului Tokarev, turelei tancului şi unui rezervor de motocicletă. Văzând aceste aptitudini, mareşalul Jukov l-a trimis să urmeze un curs de mecanică specializată în construcţia tancurilor de asalt.

Fiind tanchist, a fost grav rănit în război, în timpul bătăliei de la Briansk (1941) unde se încerca stoparea pătrunderii germane spre Moscova. A stat mult în spital, iar în timpul convalescenţei a început să deseneze modele de pistoale întrucât, în luptă, a fost izbit de superioritatea tehnică a echipamentului soldaţilor armatei germane. A avut ideea creării unei mici puşti de asalt, fiabilă şi rapidă, pe care i-a prezentat-o mareşalului de artilerie Nikolai Voronov. Acesta l-a sprijinit şi l-a sfătuit să-şi perfecţioneze puşca-mitralieră care, în sfârşit, va fi reţinută de statul sovietic pentru a fi produsă începând din 1947. Această puşcă este denumită în rusă Автомат Калаш

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Csaba Asztalos, președintele CNCD, numit judecător al Curții Constituționale de către Camera Deputaților

Ziua Constanta acum 2 ore
Camera Deputaților l-a numit, marți, 24 iunie 2025, pe Asztalos Csaba, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în funcția de judecător la Curtea Constituțională a României (CCR). Asztalos a fost propus pentru aceast

Mircea Abrudean este noul președinte al Senatului. El îi ia locul lui Ilie Bolojan, devenit premier

HotNews acum 3 ore
Mircea Abrudean a fost propus de PNL pentru a ocupa a doua funcție din stat. El a fost susținut de coaliția PSD-PNL-USR-UDMR. Votul a fost dat marți, în plenul Senatului. S-au înregistrat 89 voturi pentru și 28 împotrivă. Mircea Abrudean a fost preș

Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost adus în țară

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi, 24 iunie 2025, Mircea Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, fostul secretar general adjunct al NATO, a fost adus în țară. Acesta era urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în forma complicității. Bărbatul a

Donald Trump critică dur Israelul și Iranul pentru încălcarea armistițiului: „Cele două țări nu știu ce fac”

Mediafax acum 33 minute
Războiul dintre Israel și Iran, care durează de aproape două săptămâni, a cunoscut o nouă escaladare marți, în ciuda acordului de încetare a focului intermediat de Statele Unite. Președintele american Donald Trump s-a declarat profund nemulțumit de

Bihor: Doi adulţi au murit iar un copil a fost rănit într-un accident produs pe centura oraşului Aleşd FOTO

News.ro acum 48 minute
Un bărbat şi o femeie au murit, iar un copil a fost rănit într-un accident produs pe centura oraşului Aleşd, unde un autoturism şi un autocar s-au ciocnit. Cele zece persoane aflate în autocar au scăpat tefere, victimele fiind pasagerii autoturismul

Elena Udrea ar putea părăsi Penitenciarul Târgșor. Aviz favorabil pentru eliberarea ei

Ziua Constanta acum 3 ore
Elena Udrea ar putea părăsi în curând Penitenciarul Târgșor, după ce comisia de liberare condiționată a unității de detenție a emis un aviz favorabil eliberării, constatând că fostul ministru al Dezvoltării Regionale a îndeplinit toate condițiile pr

Cadavrul unei femei, înfășurat într-un sac de dormit, a fost găsit într-un imobil din Ploiești

Adevarul acum 57 minute
Trupul neînsufleţit al unei femei a fost găsit, marţi după amiază, 24 iunie, într-un imobil din apropiere de centrul Ploieştiului.

Toate mall-urile din România obligate de ANPC să facă deratizare de urgență

Mediafax acum o ora
Problema este gravă, în special în food court-uri. Controalele comisarilor ANPC au confirmat infestări cu insecte în zonele destinate alimentației publice, o situație pe care autoritatea o califică drept „inacceptabilă”. Sesizările consumatorilor s-

Cu ce avion a plecat președintele Nicușor Dan la summitul NATO de la Haga

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan se deplasează de la București la Amsterdam tot cu un avion de transport militar de tip C-27J Spartan, precum a făcut la precedentele vizite externe, relatează publicațai specializată în știri din aviație BoardingPass. După a

Val de căldură, caniculă și disconfort termic la Constanța. Precizările Primăriei

Ziua Constanta acum 6 ore
Val de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat la Constanța. Începând de astăzi, Constanța se află sub cod galben de caniculă. Conform atenționării meteorologice emise de A.N.M., în Dobrogea va fi caniculă și se vor înregistra temperaturi max

Vremea

București
acum

36°
mar.

17°/36°
mie.

17°/34°
joi

23°/37°
vin.

21°/35°
Iasi
acum

27°
mar.

17°/27°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

36°
mar.

18°/36°
mie.

16°/28°
joi

22°/31°
vin.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

16°/31°
joi

20°/30°
vin.

18°/30°
Timisoara
acum

33°
mar.

16°/33°
mie.

16°/37°
joi

22°/39°
vin.

19°/34°