Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cãtãlin Dogaru, pus la colt de huseni si de colegi !

Publicat in Vremea Noua, marți 24 decembrie 2013 ·

ATITUDINE…Husenii strâng rândurile, fie ei cetãteni simpli sau consilieri si-l aratã cu degetul pe consilierul cel obraznic

CONTESTAT …Reactii vehemente din partea opiniei publice husene în fata celor întâmplate la ultima sedintã de Consiliu Local (CL)! Husenii s-au declarat revoltati de atitudinea consilierului Cãtãlin Dogaru, care i-a adresat injurii grave primarului Ioan Ciupilan, numindu-l “tigan”! Nici colegilor consilieri, inclusiv celor din PDL, chiar dacã fac parte din acelasi partid politic cu Dogaru, nu le place un asemenea comportament, în mijlocul unei echipe ambitioase de consilieri, care chiar vor sã aibã realizãri pentru Husi si pentru huseni, nu “în luptã” cu primarul municipiului, ci în colaborare cu acesta! “Am fost trimisi acolo pentru a face ceva pentru comunitate si nu pentru a ne încorda muschii si a ne arãta cine e mai puternic”, a fost de pãrere, de exemplu, profesoara Georgeta Giosu, membru CL Husi, din partea PDL. Unii chiar au încercat sã înteleagã rostul acestor reactii virulente pe care Cãtãlin Dogaru le are adesea la adresa primarului Ioan Ciupilan, ajungându-se din nou la ideea cã Dogaru nu face decât sã speculeze cu cinism faptul cã primarul Ciupilan este, într-adevãr, cardiac, iar asemenea tensiuni i-ar putea fi fatale. “Pe mine oamenii m-au ales si dacã sunt negru sau cum sunt eu. Husenii m-au plãcut asa cum sunt si le multumesc mult”, s-a rezumat sã spunã primarul Ioan Ciupilan.

“Este pãcat cã aceste discutii în contradictoriu pot degenera în acest fel”!

“Pãrerea mea este cã toatã lumea greseste. Este, pe de o parte si vina domnului primar, dar si a lui Cãtãlin Dogaru. Ei doi au o relatie destul de tensionatã, însã, cu toate acestea, pãrerea mea este cã nu trebuie sã transformãm rãzboaiele politice, în vendete personale. Trebuie sã rãmânem echilibrati! Noi, ca si consilieri, ne facem treaba, venim cu initia

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 4 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Știri România Primar de comună, condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale

Ziua Constanta acum 44 minute
Primarul comunei prahovene Ciorani, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, instanța de fond stabilind că pedeapsa va fi executată în regim de detenție. Potrivit portalului ins

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 3 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 2 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum o ora
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 2 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Nicușor Dan merge în Germania pe 18 iulie pentru o întâlnire oficială cu liderii de la Berlin

Mediafax acum 48 minute
Președintele României, Nicușor Dan, se va deplasa în Germania pe data de 18 iulie. Acolo, va avea o întâlnire cu cancelarul german Friedrich Merz. Informația a fost transmisă de purtătorul de cuvânt al Cancelariei, Steffen Meyer, care a menționat că

Tensiuni în PSD cu privire la guvernare. Primarul Buzăului, Constantin Toma: Sorin Grindeanu păstrează PSD la guvernare pentru el şi 5 - 6 oameni

Ziarul Financiar acum o ora
Sorin Grindeanu păstrează PSD la guvernare pentru el şi 5 - 6 oameni, declară Constantin Toma la Digi 24. Primarul Buzăului este de părere că Grindeanu nu mai este credibil şi ar trebui să plece din funcţie. „Nu vreau ieşirea de la guvernare şi am s

Victor Negrescu:”Propun să existe un al patrulea pachet de MĂSURI axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene”

Gandul acum 42 minute
Victor Negrescu propune un al patrulea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene. Acesta consideră că România are nevoie de un stat puternic, eficient și modernizat. „România are nevoie de un stat puternic, dar efic

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 4 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/23°
dum.

16°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°