Energia, industria lemnului şi retailul alimentar sunt sectoarele din economie care au primit cele mai mari injecţii de capital anul acesta de la acţionarii străini, impactul tranzacţiei Auchan-Real, dar şi proiectele în energie verde fiind vizibile într-un top al celor mai mari zece majorări de capital realizate de companii de la începutul anului.
Dacă în prima parte a anului, acţionarii străini ai companiilor au stat mai mult în expectativă şi s-au uitat la condiţiile din piaţă, finalul lui 2013, în special lunile octombrie şi noiembrie au adus majorări record de capital pentru companiile locale deţinute de investitori străini.
Astfel, potrivit unei analize ZF pe baza datelor de la Registrul Comerţului, şase dintre cele mai mari zece infuzii de capital primite de companii s-au făcut în octombrie-noiembrie. Clasamentul include majorările de capital realizate în perioada ianuarie-noiembrie 2013, pentru decembrie neexistând încă date.
Enel Green Power şi Auchan România, sunt singurele companii de pe piaţa locală care au primit în acest an de la acţionari, înregistraţi în Olanda, capital suplimentar de peste 100 de milioane de euro. De altfel, în cazul Auchan, care deţine o reţea de 31 de hipermarketuri pe piaţa locală,
capitalul social a fost majorat în acest an în trei tranşe cu circa 180 de milioane de euro. O parte din bani merg către Real ca urmare a tranzacţiei dintre cele două părţi şi către rebrandingul celor 20 de hipermarketuri preluate de la lanţul german.
Şi furnizorul canadian de componente pentru echipamente electronice Celestica, proprietarul unei fabrici în judeţul Bihor construită de la zero în 2004, a primit în noiembrie 70 de milioane de euro de la acţionari, bani care ar putea fi folosiţi pentru extindere, dar şi pentru a acoperi pierderile raportate în 2012. După un an 2011 cu rezu