Mesajul a fost trimis. Multumesc!

L-au supărat pe Moşu'! Vedete care petrec Crăciunul în puşcărie

Publicat in Click, marți 24 decembrie 2013 ·

Au bani de-i întorc cu lopata şi ani de-a rândul au făcut legea. Destinul s-a întors brusc împotriva lor şi din milionarii influenţi au ajuns simpli puşcăriaşi. Gigi Becali, Marius Locic, Cătălin Voicu, Nelu Iordache şi Ştefan Tache fac anul acesta Crăciunul după gratii.

Anul 2013 a fost cu ghinion pentru mulţi.

Oameni influenţi, care aveau lumea la picioare, au ajuns să aibă probleme cu legea.

De aici până să ajungă după gratii a mai fost doar un pas.

Fostul senator Cătălin Voicu (48 de ani) se află din noaptea de 22 aprilie în Penitenciarul Rahova.

El a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru corupţie.

Este primul Crăciun pe care-l petrece în zeghe.

Are dreptul să primească pachet de la familie, însă, nu orice: puţină carne, fructe şi legume.

Marius Locic (41 de ani) face şi el Sărbătorile de iarnă în penitenciar la Jilava.

El are de executat 4 ani de închisoare pentru trafic de influenţă, în dosarul de corupţie în care apare şi Cătălin Voicu.

Nelu Iordache (46 de ani) este deja veteran în închisoare.

El petrece al doilea Crăciun în arest preventive şi se află la Jilava.

Omul de afaceri nu a fost condamnat, deocamdată, ci este cercetat pentru deturnarea a 25 de milioane de lei din banii alocaţi pentru construirea autostrazii Nădlac-Arad.

Locic şi Iordache au noroc că de obicei meniul de la masa de Crăciun este bogat la Jilava.

Anul acesta, puşcăriaşii de aici vor avea pe masă sărmăluţe, ciorbă de porc, gătite la ceaun, şi cozonac.

Gigi Becali (55 de ani) continuă lista condamnaţilor.

Latifundiarul din Pipera a fost condamnat definitiv pe 20 mai la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Şi-a ispăşit câteva luni din pedeapsă la Penitenciarul Jilava, iar acum a fost transferat la Po

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 7 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 7 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 6 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 9 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 13 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Ridicări auto - 9 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Prin prezenta, Primăria Municipiului Braşov aduce la cunoştinţă publică, faptul că vehiculele cu următoarele caracteristici: - Auto Nr. FN, Marca BMW, Culoare roşu, Proprietar necunoscut, locul unde a fost găsită str. Dimitrie Cantemir nr. 3 -9; - A

Vremea

București
acum

23°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°