Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Administrația locală din Năvodari și-a stabilit prioritățile pentru 2014

Publicat in Gazeta de Navodari, marți 24 decembrie 2013 ·

Anul 2014 va fi pentru administraţia publică locală din Năvodari perioada în care se vor culege roadele proiectelor depuse. Prezent în emisiunea Radiografia Zilei, primarul oraşului, Nicolae Matei, a enumerat care sunt priorităţile pentru anul viitor şi a atras atenţia întregii echipe că trebuie să meargă ca pe sârmă pentru a nu risca aplicarea unor corecţii financiare. “ 2014 va veni cu foarte multe proiecte importante pentru orașul Năvodari, finanțate din fonduri europene. Trebuie mers ca pe sârmă pentru că aceste proiecte necesită cofinanțare, respectarea tuturor procedurilor. Dacă greșim, riscăm să primim corecții financiare care pot chiar falimenta orașul. Accesând proiecte cu valori mari, de 60 de milioane de euro, trebuie să respectăm regulile. Unul dintre proiecte, respectiv Cantina Socială, a fost finalizat. Pe 8 ianuarie voi da ordinul de începere a lucrărilor pentru reabilitarea drumului dintre Năvodari și Mamaia. Alte proiecte sunt cele privind Centrul de Afaceri, Centrul de Agrement-Aqualand, amenajarea malului mării pe șase kilometri și construirea unui nou parc în Năvodari, Piața de Pește. Acum două săptămâni am semnat un alt proiect important pentru oraș, montarea a 3750 de stâlpi de iluminat, de lămpi de iluminat pe panouri fotovoltaice.” a declarat primarul orașului Năvodari, Nicolae Matei.

Anul 2014 va fi pentru administraţia publică locală din Năvodari perioada în care se vor culege roadele proiectelor depuse. Prezent în emisiunea Radiografia Zilei, primarul oraşului, Nicolae Matei, a enumerat care sunt priorităţile pentru anul viitor şi a atras atenţia întregii echipe că trebuie să meargă ca pe sârmă pentru a nu risca aplicarea unor corecţii financiare. “ 2014 va veni cu foarte multe proiecte importante pentru orașul Năvodari, finanțate din fonduri europene. Trebuie mers ca pe sârmă pentru că aceste proiecte necesită cofinanțare, respectare

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aviz de tsunami în urma unui cutremur puternic de 7,3 grade, localizat lângă o insulă din Alaska

Mediafax acum 34 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc miercuri în apropiere de Sand Point, o localitate situată pe insula Popof din vestul Peninsulei Alaska, la aproximativ 600 de mile sud-vest de Anchorage, relatează ABC News. Epicentrul seismului a fost l

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 10 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°