Dar ştiu că nu s-ar prea potrivi cu situaţia din teren. Imaginarul internaţional al sărbătorii e asigurat de simpatica firmă furnizoare de cadouri, dotată cu sănii, reni şi brazi, sub conducerea jovialului Moş care izbuteşte în mod miraculos să-şi gestioneze grămezile de saci şi zborurile pe planetă. Cum să vorbeşti despre nişte invizibile fiinţe de lumină, cînd peisajul urban, virtual şi mental al sărbătorilor are culori aşa de tari, fosforescente, de ţiplă, neon şi advertising? Cum să invoci sensul creştin al sărbătorii, cînd scena e ocupată de mitologia recentă, vioaie şi mondializată a lui Moş Crăciun?

Timpul care se răsuceşte, ne judecă, ni se dăruieşte

DE ACELASI AUTOR Cercul de studiu şi memoria creatoare O credinţă duioasă sau o credinţă vie? Autoportretul unui părinte Festivalul Enescu al unui simplu consumator de muzică E drept că etnologi şi antropologi menţionează personaje şi sărbători din diferitele vechimi europene, care ar putea să aibă legătură cu prosperul personaj modern. În mod nesmintit se pomenesc romanele Saturnalii şi Ziua Soarelui de neînvins, ca şi alegerea creştină a datei de sărbătorire a Naşterii, alături de personaje din carnavalurile medievale, precum l’Abbé de Liesse (un fel de „Egumen al Chefului“) sau de bătrîni zei impunători, precum Odin şi Wodan. Sfîntul Nicolae, important teolog prezent la Sinodul I de la Niceea (325), a cărui hagiografie cuprinde episoade de darnică grijă faţă de săraci, intră şi el în joc. Santa Claus ori echivalenţii lui sînt însoţiţi de un straniu personaj, judecător întunecat şi zgomotos, numit Hans Trapp – în Alsacia, Knecht Ruprecht – în Germania, Petre cel Negru – în Ţările de Jos. Tema dominantă e cea a timpului care a mai împlinit o roată, care coboară împreună cu soarele la solstiţiu, pentru ca – după un moment de răscruce şi de criză – să urce iarăşi arcul cosmic. E un moment de deza