Proiectul Consiliului Judeţean Suceava de modificare a taxelor şi tarifelor pentru anul viitor nu a fost aprobat, ieri, deoarece consilierii USL nu au fost prezenţi în număr suficient la şedinţa deliberativului de ieri. Deşi iniţial proiectul părea că a trecut, cu 19 voturi „pentru” şi „14” împotrivă (PDL), spre finalul şedinţei, grupul consilierilor PDL a cerut repetarea votului deoarece în sală nu erau prezenţi cei 19 consilieri despre care se presupune că ar fi votat şi care aveau semnăturile pe lista de prezenţă. După o confruntare rapidă a listei de semnături cu aleşii din sala de consiliu, preşedintele CJ, Cătălin Nechifor, a confirmat că, în afara celor 14 consilieri PDL, la şedinţă mai sunt încă 18 consilieri, număr insuficient pentru ca proiectul să fie aprobat. Absentul „prezent” a fost liberalul Raul Rotaru.
Nechifor a spus că este pentru prima oară în istoria CJ când se întâmplă acest lucru şi a anunţat, în plenul consiliului, că începând de la şedinţa următoare, va face apelul nominal al consilierilor. „Ca la şcoală, după catalog”, a punctat şeful deliberativului judeţean.
Ulterior, în cadrul unei conferinţe de presă, Nechifor a declarat că proiectul va fi reanalizat în următoarea şedinţă CJ, anul viitor. Până atunci „o vom explica mai bine şi colegilor din PDL”, a afirmat el. De asemenea, Cătălin Nechifor a mai spus că nu este vorba despre introducerea unor taxe sau impozite noi, ci de taxarea unor servicii noi care pot fi prestate de unităţi subordonate Consiliului Judeţean, cum ar fi de exemplu editarea video.
Proiectul Consiliului Judeţean Suceava de modificare a taxelor şi tarifelor pentru anul viitor nu a fost aprobat, ieri, deoarece consilierii USL nu au fost prezenţi în număr suficient la şedinţa deliberativului de ieri. Deşi iniţial proiectul părea că a trecut, cu 19 voturi „pentru” şi „14” împotrivă (PDL), spre finalul şedi