Mai mulţi lideri USL care au avut rolul de a-şi mobiliza colegii pentru a vota rapid şi pe şest, săptămâna trecută, Legea amnistiei şi modificările la Codul Penal au adus ca argument cazul Ungariei. Mai precis, i-au liniştit pe cei ce au anticipat că reacţiile Uniunii Europene şi ale SUA vor fi furibunde, aşa cum s-a şi întâmplat la doar câteva ore după încheierea votului, folosindu-se de exemplul lui Viktor Orban, premierul ţării vecine. „Numai noi suntem proşti şi ascultăm orbeşte de tot ce spune Europa, America şi FMI. Orban face de patru ani ce îi trece prin cap, occidentalii îl critică, pun presiune pe el, dar în final rămâne tot ca el. Nu au ce să-i facă nici lui şi nici nouă. Dacă suntem hotărâţi şi mergem până la capăt, până la urmă o să accepte ce votăm, deoarece noi decidem în ţara noastră.“ Cam aşa au sunat, în noaptea de luni spre marţi, discursurile mobilizatoare ale celor ce vroiau să aplice în România planul Orban de sfidare a Occidentului, pentru a-i scoate sau feri de puşcărie pe cei căzuţi deja în ghearele justiţiei, dar şi pentru a preveni ca procurorii DNA, judecătorii Înaltei Curţi şi inspectorii de integritate să mai dea iama în mafia politică. De ce au eşuat însă politicienii români care au văzut în premierul Ungariei un model de disidenţă, anti-UE şi anti-american, demn de urmat pentru a-şi redobândi imunitatea pe care statul o garanta până de curând, neoficial, hoţilor bine plasaţi în ierarhia politică şi economică? Din ignoranţă. Nu ştiu sau nu înţeleg că există diferenţe fundamentale între ceea ce încearcă Orban să facă şi ceea ce îşi doresc ei, între situaţia României şi cea a Ungariei, în raport cu statele partenere. Prima: deşi multe dintre deciziile luate de guvernul Ungariei din 2010 până azi sunt revoltătoare şi inacceptabile, fiind profund incompatibile cu valorile şi principiile democraţiilor occidentale, există o mare deosebire înt