Fostul magnat devenit critic al Kremlinului Mihail Hodorkovski urmează să se întâlnească cu soţia sa şi cu cei trei copii, marţi, la Berlin, după zece ani petrecuţi în detenţie în Rusia, iar familia ar putea să se stabilească în Elveţia, anunţă purtătorul său de cuvânt.
"Familia domnului Hodorkovski soseşte astăzi. Nu s-au mai văzut de zece ani", a declarat Olga Pispanen.
Mihail Hodorkovski, care a anunţat că nu va mai reveni în Rusia, intenţionează să se mute în Elveţia, unde copiii lui merg la şcoală.
"Aşteaptă sosirea familiei. Vor discuta acest plan", adaugă purtătorul de cuvânt.
Hodorkovski a fost graţiat de preşedintele Vladimir Putin după zece ani petrecuţi în închisoare în Rusia.
Ministerul de Externe de la Berna a anunţat marţi după-amiază că Mihail Hodorkovski a depus o cerere pentru obţinerea unei vize Schengen necesară în Elveţia, cu valabilitatea de trei luni. "Mihail Hodorkovski a depus cererea la ambasada Elveţiei din Berlin pe 24 decembrie", conform unui comunicat al diplomaţiei elveţiene. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »