Spațiul este "ultima frontieră", dar o frontieră ce trebuie explorată și exploatată continuu în condițiile în care avem obligația de a supraviețuit ca specie, dincolo de pericolele imediate care amenință planeta noastră, așa cum sunt, spre exemplu, încălzirea globală și terminarea resurselor în contextul suprapopulării planetei, dar și de pericolele cosmice, așa cum ar fi exploziile de raze gamma, impactul cu asteroizi sau comete și, în ultimă instanță, moartea Soarelui, reactorul nuclear care asigură energia sistemului nostru solar.

Anul 2013 a fost unul bogat în evenimente și descoperiri astronomice atât pentru puterile spațiale consacrate — SUA, Rusia și Europa, dar și pentru noile puteri emergente din domeniul spațial, China, Japonia și India. China readuce Luna în centrul atenției, iar India, Japonia și chiar și Iranul își dezvoltă programe proprii de cercetare spațială

Dacă până acum am adus în discuție pericolul reprezentat de asteroizi pentru viața de pe Pământ dar și potențialul științific și chiar economic al explorării acestora, precum și ideea, poate puțin trăznită de "a călători" cu ajutorul lor, ar trebui să ne oprim puțin și asupra Lunii, satelitul natural al Pământului și probabil primul avanpost extraterestru al omenirii, într-un viitor nu foarte îndepărtat, de unde, profitând de gravitația mult mai redusă decât cea de pe Terra, ar putea fi lansate viitoarele misiuni cu om la bord către Marte.

Canadianul Chris Hadfield, fost astronaut al NASA, a prevăzut că va exista o bază umană permanentă pe Lună în următorii 30 — 40 de ani, iar o primă bază umană pe Marte va fi amenajată în cel mult 70 de ani. Chirs Hadfield este de părere că lucrările de construcție a unei baze selenare vor începe în aproximativ 15 ani, după ce Stația Spațială Internațională (ISS) va fi dezafectată. Acest lucru va fi posibil prin colaborarea dintre SUA, Eu