Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a participat Boc la Revoluţia din 1989. "Eram inconştienţi!" VIDEO

Publicat in Ziua de Cluj, marți 24 decembrie 2013 ·

Unul dintre cei care au participat la Revoluţia din 1989 la Cluj e primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc. El rememorează zilele Revoluţiei şi spune că nu-i era frică. "Cred că eram inconştient", spune el.

Emil Boc a comemorat azi victimele Revoluţiei din 1989 de la Cluj, împreună cu câteva zeci de revoluţionari, şi a rememorat implicarea sa în evenimentele din urmă cu 24 de ani. "Când am ajuns eu aici", spune Boc lângă monumentul "Stâlpii împuşcaţi" ce marchează locul în care au fost ucişi de către militari mai mulţi clujeni - "Călin Nemeş era deja în faţa hotelului Continental şi spunea "trageţi dacă aveţi curajul, pentru că noi nu vrem decât libertate şi nu avem alte arme decât cuvântul". Atunci, absolut din senin, s-a tras şi toată lumea s-a răspândit pe unde a putut. Eu am ajuns la gardul voi de la statuia lui Matei Corvin, am văzut un tânăr cu fâş albastru, din mâna sa ţâşnea sângele".

Vezi mai jos declaraţia lui Boc:

În seara aceea tânărul Emil Boc a primit şi o sarcină, împreună cu alţi tineri - aceea de a păzi sediul Primăriei, care funcţiona atunci pe actualul bulevard al Eroilor. "Pentru că eram mai tânăr am fost pus să păzesc sediul Primăriei, cu o bâtă; Cred că eram inconştient, nu am simţit frica, nu mă gândeam că se poate trage. Nu aveam sentimentul de frică nici în acea noapte, deşi acum când mă gândesc eram victime sigure, luate la drumul mare. Era foarte multă lume şi asta ne-a dat curaj".

În prima zi a Revoluţiei de la Cluj, fix în urmă cu 24 de ani, au murit pe străzile oraşului mai mulţi tineri - cei mai mulţi în faţa hotelului Continental, la intersecţia cu librăria Universităţii. Ziaristul Victor Lungu a analizat în amănunţime zilele Revoluţiei de la Cluj şi a studiat declaraţiile celor implicaţi. Iată concluziile sale

Vezi imagini din 22 decembrie 1989, filmate de Csilla Konczei. Primarul Emil Boc poate fi obs

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum 33 minute
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Ucraina interzice utilizarea oficială a aplicaţiei Telegram de teama spionajului rusesc

Mediafax acum o ora
Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare a anunţat restricţiile după ce Kirilo Budanov, şeful agenţiei ucrainene de informaţii pentru apărare, a prezentat consiliului dovezi ale capacităţii serviciilor speciale ruseşti de a spiona platforma,

Ultrabogaţii Marii Britanii ameninţă cu plecarea în masă din ţară, înainte de modificările fiscale propuse de guvern

News.ro acum 2 ore
Monaco, Italia, Elveţia, Dubai. Sunt doar câteva dintre destinaţiile care încearcă să-i ademenească pe super bogaţii Regatului Unit înainte de modificările propuse la regimul fiscal al ţării, relatează CNBC. Aproape două treimi (63%) dintre investit

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise în toată țara pentru 2 zile

Gandul acum 2 ore
Registrul Auto Român (RAR) a venit cu un nou anunț pentru toți conducătorii auto. În două zile ale lunii octombrie, stațiile ITP vor fi închise în toată țara. Această decizie a fost luată pentru a fi efectuate câteva lucrări de mentenanță asupra pla

Marcel Boloș: România va intra în 2025 „într-un proces de ajustare fiscal-bugetară” / Ce spune ministrul finanțelor despre o majorare de taxe și impozite

HotNews acum 17 minute
România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025, iar regulile pentru gestionarea finanţelor ţării vor fi mult mai stricte, a anunţat, vineri seara, ministrul Finanţelor Marcel Boloş, transmite Agerpres. „Anul viitor va

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 13 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Serghei Lavrov amenință că Rusia este „complet pregătită” pentru un război cu NATO în Arctica

G4Media acum 2 ore
Ministrul de externe al Kremlinului, Serghei Lavrov afirmă că „Arctica nu este teritoriul Alianței Nord-Atlantice” și că Rusia este „complet pregătită” pentru un conflict cu NATO în regiune, potrivit presei de stat ruse, citată de Digi24.ro „Vedem c

Horoscop pentru sâmbătă, 21 septembrie 2024. Schimbări radicale pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Sunt posibile cheltuieli importante la finalul acestei saptamani. Se pare ca vei primi o suma de bani consistenta, fie dintr-o colaborare, fie partenerul de viata sau o ruda iti ofera sprijin material nesperat. Pe de alta parte poti afla inf

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 12 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Vremea

București
acum

17°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

19°
sâm.

17°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°