Circa 150 de angajaţi ai grupului de companii Ascom (controlat de miliardarul Anatol Stati), inclusiv peste o sută din Republica Moldova, vreo 30 din România şi câţiva din Ucraina s-au pomenit în mijlocul conflictului violent izbucnit acum zece zile în Sudanul de Sud.
Aceştia, aflaţi la muncă la o exploataţie petrolieră din localitatea Fakwak, provincia Jonglei, în loc să fie evacuaţi cu avionul sau helicopterul în locuri mai sigure, au fost îmbarcaţi, la 17 decembrie, pe o barjă, pentru a fi transportaţi pe râul Nil spre Malakal, centrul administrativ al provinciei Nilul Superior, din Sudanul de Sud.
CEA MAI PERICULOASĂ ZONĂ
Grupul de moldoveni se deplasează prin zona cea mai afectată de conflict, unde au avut loc confruntări sângeroase între triburile rivale Nuer şi Denka. „Îmi pare lipsită de logică decizia de a evacua oamenii cu o barjă ce pluteşte cu 3-7 kilometri pe oră, pentru a ajunge într-o localitate aflată la o distanţă de 500 de kilometri, în condiţiile în care de-a lungul râului sunt peste 20 de posturi militare, iar ţara este cuprinsă de război civil“, susţine Ion Strelnicov, un moldovean ce se află în prezent la Hartum, capitala Sudanului.
Potrivit lui, în zonă era şi o misiune ONU ce se ocupa de evacuarea pe calea aerului a cetăţenilor străini.
Ana Taban, şefa serviciului de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE), spune că situaţia este monitorizată în permanenţă de angajaţii instituţiei. „În prezent, MAEIE întreprinde măsurile necesare pentru a readuce în ţară cei peste 100 de muncitori moldoveni, în cooperare cu MAE al Sudanului, Ambasada României în Sudan şi cu Secretariatul ONU de la New York“, ne-a declarat Ana Taban.
Artur Lungu, vicepreşedintele grupului Ascom, ne-a spus că se află în SUA şi nu e la curent cu situaţia angajaţilor ce muncesc în Sudanul de Sud. În anticamera com