În judeţul Alba, unul dintre cele mai vechi obiceiuri legate de sărbătorile de iarnă se păstrează în satul Limba, din apropiere de Alba Iulia, unde copiii merg la “piţărat” din casă în casă pentru a aduna în traiste colăcuţi, mere, nuci sau alte bunătăţi.

Bătrânii satului povestesc că “Piţăratul” ar fi un obicei vechi care se păstrează din vremea dacilor şi este un mod de colindat special practicat de copiii din localitate. Piţărăul denumeşte atât un colăcuţ făcut din aluatul care rămânea de la pâine sau de la cozonaci, cât şi copilul care pleca cu piţăratul.

“Piţăratul” este începutul colindelor în satul Limba, iar micii piţărăi sunt urmaţi de cete de colindători care merg pe la toate casele din sat şi primesc bani de la gazde pentru colindele interpretate.

Vă prezentăm în continuare descrierea tradiţiei, aşa cum apare în volumul “Monografia satului Limba”, scrisă de Ioan Breaz.

Obiceiul are loc în dimineaţa Ajunului de Crăciun. Despre acest obicei străbun sunt puţine informaţii. Despre toate tradiţiile şi obiceiurile din Limba nimeni nu ştie când au început. E ca în povestea tatalui meu: pomul ăla îi acolo de când lumea, dar ăsta de lângă el l-o pus moşu-tău, ăsta-i pus de mine, iar ăsta care-l pui tu acuma să-l araţi copiilor tăi. Aşa şi cu piţăraii. M-a luat tata de mână într-un Ajun de Crăciun şi m-a dus la piţărat. În deal la prima casă. Eram o grămadă de copii, îmbrăcaţi ca sacul şi cu straiţa de grumaz. Gazda era în gura prizvarului cu un trocuţ în mâini, pe care îl tot agita în stânga şi în dreapta. Şi m-am pomenit strigând laolaltă cu ceilalţi copii: “Bună dimineaţa la Moş Ajun! Daţi-ne un colindreţ, că ne moare porcu-n coteţ! Daţi-ne un covrig, că ne moare porcu’ de frig! Ne daţi sau nu ne daţi, sau nu ne lasaţi! Hăăăăăăăăi, hăi!” Şi arunca omul din trocuţ o grămadă de bunătăţi şi până să mă trezesc, mai erau pe jos doar boambe de