Profesorul Gruia Novac din Bârlad are 78 de ani şi o caligrafie fără cusur – atât în forma, dar, mai ales, în lăuntrul cuvintelor sale de foc, pe care le aşterne pe hârtie, (aproape) impecabile în proprietatea lor aleasă. Citindu-i scrisoarea, am decis pe loc să o fac publică, în semn de respect faţă de felul în care, de cinci decenii, onorează limba română, ca dascăl.
Iată textul, fără comentarii din parte-mi, cu impresiile domnului profesor, după prima lectură a volumului meu recent publicat, "România pe bune începe cu Şcoala pe bune" (http://www.librariaonline.ro/stiinte_umaniste/sociologie/diverse/romania_pe_bune_incepe_cu_scoala_pe_bune-stas_marian-p10066967)
Bârlad, 2013, înainte de Crăciun! Stimate domnule Cunoscut necunoscut,
Îndrăzneala a fost pândită, mai întotdeauna, de primejdii. Eu le isc, fiindcă nu vreau să rămân adormit. Şi caut fel de fel de năzdrăvănii care să mă păstreze deştept (sic!). Aşa că, eu negăsind, poate descoperiţi Dumoneavoastră tâlcul (dac-o fi!) deprinderii unora care, seara, înainte de culcare, iau în mână o carte (o carte?) ca... s-adoarmă. Oh! Miroane, Miroane, unde mai găseşti «zăbava aceea de folos» care a încălzit trecuţii şcoli? Dar... […]
România pe bune începe cu Şcoala pe bune e o carte-jurnal de blog pentru care, nu vă uitaţi urât la mine, puţini vă vor mulţumi. Încă n-aţi aflat că, în România, sunt oameni ai sistemului şcolar care nu cunosc sensul cuvântului (uneori şi folosit!) paradigmă? Şi dumneavoastră le vorbiţi despre schimbarea paradigmei în Educaţie!
V-am citit cartea poate cu prea mult interes, ea fiind dedicată... altora. E subiectivă, deci nedreaptă, adică necesară aşa, nu altcumva. Vă mărturiseşte asta un Om care şi-a slujit meseria cinci decenii, făcând adesea şi din amărăciune satisfacţie. Şi mă doare observaţia pe care o haşuraţi (la pag. 7) despre "absolvenţi in
