Valoarea tranzacţiilor imobiliare a ajuns în acest an la 335 milioane de euro, în creştere cu 10% faţă de anul trecut, mai mult de două treimi din total reprezentând preluări realizate de fondul sud-african de investiţii New Europe Property Investments (NEPI).
"Volumul total al tranzacţiilor de investiţii în 2013 a înregistrat aproximativ 335 milioane de euro, din care sectorul de birouri a atras în jur de 100 milioane de euro, sectorul de retail aproximativ 170 milioane de euro, iar restul de 65 milioane de euro au fost tranzacţii cu terenuri şi structuri de clădiri începute şi nefinalizate", a declarat pentru MEDIAFAX Marius Grigorică, senior consultant în cadrul departamentului de investiţii DTZ Echinox.
Din volumul total al investiţiilor, mai mult de două treimi şi cele mai importante tranzacţii ca valoare sunt cele realizate de NEPI (clădirea de birouri Lakeview din Barbu Văcărescu, o participaţie de 70% în proiectul MegaMall care va fi dezvoltat în estul Bucureştiului, parcurile de retail din Drobeta Turnu Severin şi Deva şi centrul comercial City Park Constanţa, preluat săptămâna trecută pentru 81 milioane de euro).
"Valoarea totală a investiţiilor în 2013 a crescut cu aproximativ 10% faţă de volumul din 2012, iar piaţa a fost mai dinamică, bucurându-se de un interes crescut din partea investitorilor care au dorit să beneficieze de oportunităţile oferite de piaţa actuală. După cinci ani, în care piaţa a fost aproape îngheţată, vânzătorii au început să arate o mai mare flexibilitate în negocierea preţurilor, inclusiv băncile acceptând să marcheze pierderi semnificative. Comparativ cu anul trecut, când abordarea investitorilor era mai timidă, anul 2013 a fost ceva mai dinamic şi s-a observat o mai mare fermitate în luarea deciziilor de achiziţie. Cumpărătorii au fost în general investitori oportunişti locali sau fonduri de investiţi