Premierul egiptean a calificat astăzi Frăţia Musulmană a preşedintelui destituit Mohamed Morsi drept "organizaţie teroristă", la scurt timp după un atentat împotriva poliţiei care s-a soldat cu 14 morţi, scrie AFP, citată de sursele de presă.
"Premierul Hazem Beblawi a declarat Frăţia Musulmană organizaţie teroristă", a anunţat consilierul său Cherif Chawqi pentru agenţia oficială "Mena".
În timpul nopţii, o maşină încărcată cu câteva zeci de kilograme de explozibil, potrivit serviciilor de securitate, a explodat în faţa unei clădiri a poliţiei din Mansoura, capitala provinciei Daqahleya, ucigând 14 persoane şi rănind aproximativ 100 alte persoane.
Surse din serviciile de securitate afirmă că şi generalul Sami el-Mihi, şeful securităţii din provincie, a fost rănit.
Egiptul a intrat, de la începutul lunii iulie, într-o spirală a violenţei. Armata l-a demis pe primul preşedinte al Egiptului ales democratic în 3 iulie, în urma manifestaţiilor masive ale populaţiei care îi reproşau liderului islamist că nu a ştiut să gestioneze ţara şi că nu a servit decât interesele confreriei sale. De atunci, capetele de acuzare se înmulţesc împotriva membrilor şi conducătorilor Frăţiei Musulmane, o mişcare influentă şi foarte bine organizată, care a câştigat toate alegerile organizate de la revoltă populară care l-a alungat pe Hosni Mubarak de la putere, în februarie 2011.
F.A. Premierul egiptean a calificat astăzi Frăţia Musulmană a preşedintelui destituit Mohamed Morsi drept "organizaţie teroristă", la scurt timp după un atentat împotriva poliţiei care s-a soldat cu 14 morţi, scrie AFP, citată de sursele de presă.
"Premierul Hazem Beblawi a declarat Frăţia Musulmană organizaţie teroristă", a anunţat consilierul său Cherif Chawqi pentru agenţia oficială "Mena".
În timpul nopţii, o maşină încărcată cu câteva zeci de kilograme de explozib