Dintre obiceiurile românești, cel care a ajuns aproape să se identifice cu sărbătoarea Crăciunului este colindul. În Ajunul Crăciunului, cete de colindători merg la casele oamenilor cântând ''Bună dimineața la Moș Ajun''. Dacă gazda le deschide, copiii primesc nuci, covrigi, colaci, mere sau bani. În zilele noastre colindul copiilor s-a degradat ca semnificație, invadând orașele, mijloacele de transport în comun, unde a căpătat aspect de cerșetorie. În zonele rurale, colindul copiilor păstrează încă frumusețea și emoția de altădată, cetele de colindători mergând pe ulițe și cântând ''Noi umblăm să colindăm''. În unele zone ale țării se păstrează tradiția ca tinerii care colindă să fie îmbrăcați în costume populare. Colindele sunt religioase și laice. Cele religioase sunt colindele Domnului (În drum spre Vitleim, Nașterea Domnului, Vestirea Păstorilor, Închinarea Păstorilor, Pornirea Magilor după stea, Închinarea Magilor) și colindele Sfinților (Colindul Crăciunului, Sf. Vasile, Sf. Nicolae, Sf. Ion). În general, capitolul teologiei creștine, cu puternice influențe de factură populară, este preferința celor mici, mai ales în cântecele de stea, precum 'Steaua sus răsare', 'În orașul Vifleem', sau 'Trei crai de la Răsărit'. Colindele laice (sau lumești) sunt adaptate de colindători la situația celor în fața cărora le cântă, adresându-se unor membri ai familie sau ai comunității: colind de copil mic, de fată mare, de flăcău, colindul omului bogat și milostiv, colind de preot, de cioban, de vânător, de pescar, de marinar, colind de viteaz, de familie, de însurățel, etc. Unul dintre obiceiurile cele mai cunoscute ale copiilor colindători este umblatul cu Steaua. Acest obicei evocă momentul în care, la nașterea lui Iisus, pe cer s-a ivit steaua care i-a călăuzit pe magi. Cele mai cunoscute cântece de stea sunt ''Steaua sus răsare'', ''Trei păstori se întâlniră'', ''O, ce ve