Un preot spunea acum cativa ani ca Sarbatoarea Craciunului a devenit tot mai mult un joc exterior de lumini si umbre (ghirlande, instalatii cu leduri colorate, artificii, pocnitori) si tot mai putina lumina pentru suflet. Si asta, culmea, pentru ca asa ne place.

Urasc indemnurile astea tampite si false de „a fi mai buni, ca doar e Craciunul”, pentru ca ori esti bun, ori nu esti, nu te poti schimba de pe o zi pe alta, la comanda cuiva. De ce trebuie sa astept anumite zile din an, de ce sa nu ma straduiesc zi de zi, an de an sa fiu mai bun, mai generos. Si daca am fi mai buni de sarbatori, asta ar insemna ca in cateva ceasuri de fericire si altruism ne-am consumat portia de bunatate, dupa care putem trece nestingheriti la identitatea noastra zilnica presarata cu ura, invidie, individualism, rautate si fapte care ar trebui sa ne faca sa ne rusinam.

Urasc din convingere aglomerarile din magazine, goana asta dupa mancare si bautura, de parca s-a anuntat sfarsitul lumii prin infometare. Ne-am obisnuit sa mancam si sa bem orice ni se pune pe masa, pana uitam de noi. Trei zile ambulantele asurzitoare nu prididesc sa transporte la urgenta pacientii ghiftuiti cu de toate, cu intestinul gros cat o maneca de palton.

Nu mai suport mesajele copy paste, din care nu lipseste Pruncul Iisus, cu toate ca nici expeditorul, si nici destinatarul nu se prea inghesuie pe la biserica in timpul anului. Nu mai stim sa zicem doua cuvinte sincere, din inima, produse ale mintii noastre.

Adevarata credinta se demonstreaza prin fapte bune, prin atitudine si respect fata de ceilalti, prin a nu ingradi dreptul fiecarui individ de a se exprima, de a crede in Dumnezeu, in balenele albastre din Pacific ori in nu stiu ce ridicatura de teren. Nu e nevoie sa-i atribuim lui Dumnezeu orice si oricat, pentru ca sigur ii incarcam nepermis agenda si, dupa cum lesne se