Din nou Crăciunul. Din nou un post prea indulgent, dar nu destul cît să nu-i exaspereze pe ai mei, la mesele de duminică. Din nou întrebări prematur repetate – tu ce cadou îţi doreşti de Crăciun? –, la care niciodată nu am un răspuns şi sînt dojenită că nu mă învăţ să fac o listă din vreme. Din nou, o curăţenie de faţadă a casei, departe de primeneala aceea pe dinafară şi pe dinăuntru, pe care mi-aş dori-o. Şi, în sfîrşit, din nou, aceleaşi întrebări adresate etnologului, despre cum erau tradiţiile noastre de Crăciun, cum se colinda, de unde vin Moş Nicolae, Moş Crăciun şi bradul împodobit, de cînd vin ei şi altele asemenea.

În acest context, mă bucur cînd am ocazia unei propuneri proaspete şi neîncorsetate.

De exemplu, cînd sînt liberă să mă întreb ce poveşti cu zîne şi pitici se spuneau înainte vreme, în preajma Crăciunului? Existau, în satul vechi, istorii despre tineri sau bătrîni ursuzi şi nefericiţi, pînă în momentul în care se contaminau de spiritul Crăciunului? Sau despre moşii burtoşi, strecuraţi pe hornul casei, pentru a lăsa cadouri frumos ambalate sub brad, pentru copiii care au fost cuminţi?

Păi, să vedem...

Spiritul Crăciunului? Ho, ho, ho? Mai degrabă 40 de zile de post, fără muzici şi hore, cu multă treabă în gospodărie – curţile de măturat, hainele de scuturat şi spălat, carnea porcului sacrificat de Ignat (cu multă sîngerare) şi de preparat, grijă mare şi curăţenie la gînduri şi la vorbă, răscumpărarea păcatelor de peste an cu spovedanie şi împărtăşanie, pomenirea morţilor şi viilor din neam, împletitul şi coptul colacilor rotunzi pentru împărţeala la colindători şi la strămoşi.

Moşi burtoşi? Gras sau nu, Moşul Crăciun din toate variantele de legende ale Maicii Domnului este ursuz, rău şi crud. Uneori, sînt pomenite cele trei fiice ale sale – una şchioapă, una ciungă şi una oarbă –, pe care le-a schilodit de mici;