Cum de v-aţi hotărît să veniţi în România pentru a studia procesul de fabricare a ţuicii?

Alcoolul şi cultura alcoolului sînt foarte răspîndite peste tot în lume. Sînt denumiri şi proceduri diferite de a obţine alcoolul, sînt practici şi ingrediente diferite. Cum trăiesc, şi eu, în Balcani, sigur că am fost interesată să cercetez în primul rînd această zonă. Sînt foarte multe moduri de a practica arta. Iar acest proiect – care pare cercetare antropologică – e, de fapt, tot un soi de artă. Procesul prin care fructele sau grînele se transformă în alcool – distilarea – mă face să mă gîndesc la relaţia dintre spirit şi spirt.

Cum v-aţi organizat această cercetare?

A fost o colaborare foarte bună cu echipa de la Salonul de Proiecte. Dar mi-am construit un itinerariu iniţial pornind de la criterii subiective şi de la o serie de referinţe culturale. De pildă, am vrut să colectez băuturi spirtoase distilate la Arad, pentru că am găsit numele acestui oraş într-un roman de Chris Kraus. Am fost la Oneşti, oraşul natal al lui Tristan Tzara, şi-am cules ţuică produsă acolo. Am fost şi la Tîrgu-Jiu, în oraşul lui Brâncuşi. Colecţia obţinută în cele cîteva săptămîni de cercetare pe teren nu se vrea nicidecum completă. E doar o arhivă fragmentară, o colecţie generată, printre altele, şi de coincidenţe.

Cît de deschişi au fost oamenii să vă răspundă la întrebări?

În general, momentele de încredere erau foarte scurte. Pe de altă parte, am dat şi peste oameni foarte precauţi sau temători. Reglementările europene severe şi poate teama de Fisc îi făcea pe unii să se ferească de străini care pun insistent întrebări despre producţia lor de ţuică. Am putut observa, astfel, că în regiunile cunoscute pentru producţia mare de ţuică şi palincă, oamenii sînt mai suspicioşi pentru că sînt mai conştienţi de acele legi şi reglementări. În schimb, în satele cu o prod