Sunt oameni a căror muncă nu se vede de la televizor sau din tribună, dar fără de care bunul mers al lucrurilor în cadrul unei echipe n-ar putea fi posibil.
N-au nevoie de publicitate şi se mulţumesc doar cu succesele Petrolului, vice-campioana de toamnă şi deţinătoarea Cupei României, din care îţi trag energia de a continua să facă acelaşi lucru în fiecare zi: să muncească în slujba fotbaliştilor, a antrenorilor şi a clubului! Lumea face ochii mari atunci când află că lucrează la Petrolul, dar nu sunt nici pe departe nişte privilegiaţi. Pentru că sunt angajaţi ca masor, magaziner, ingrijitor de teren sau şofer de autocar, cu toţii stiu că mai presus de orice contează ca jucătorii să fie mulţumiţi. La capătul unui an de muncă, au acceptat cu greu, în premieră, ca şi suporterii ploieşteni să-i cunoască.
Vasile Diaconu, zis şi nea Lucică, are 53 de ani şi este şoferul autocarului. Clubul i-a dat pe mâini o echipă, iar responsabilitatea lui este maximă. De 6 ani îi transportă pe “lupi” la meciuri şi antrenamente, astfel că are în sânge punctualitatea. Nu de puţine ori intră în jocul fotbaliştilor şi le ţine isonul glumelor, dar întotdeauna rămâne atent la drum. L-a ”pârât” presei pe Alex Benga, ”care e înnebunit să claxoneze cu fiecare ocazie”, dar şi pe Mircea Bornescu, ”care bate în geamuri gata să le spargă”. ”Când suntem în cantonament, niciodată nu dau cu spatele, este superstiţia băieţilor şi e obligatoriu să o respect, dar numai eu ştiu câte manvere trebuie să fac”, mărturiseşte nea Lucică. În această vară, în Bulgaria, cu ocazia amicalului disputat de Petrolul cu Ludogoreţ, a fost victima unei farse de zile mari, pusă la cale de către antrenorul Cosmin Contra şi de managerul sportiv, Marius Nicolae. Atunci când poliţia a oprit autocarul „lupilor”, cei doi l-au păcălit că a lovit un om când a dat cu spatele şi acum trebuie să dea socoteală. Minute bun