Din 2014, estonienii vor putea descoperi tradiţiile noastre culinare în primul restaurant cu specific moldovenesc din ţara lor. Startul petrecerilor va fi dat de conaţionalii din diaspora, care au rezervat deja locurile pentru serbarea de final de an.
Restaurantul cu specific românesc îşi va deschide oficial uşile la începutul anului viitor. „Acum finalizăm meniul. Pentru că nu avem toate bucatele tradiţionale, localul este, deocamdată, deschis pentru vizitatori şi poate fi închiriat de sărbători“, spune Grigori Rîjik, unul dintre patronii restaurantului situat în centrul istoric al Tallinnului.
BUCĂTAR DIN MOLDOVA, CHELNERI DIN ESTONIA
De la începutul anului viitor, oamenii vor putea gusta din zeama şi plăcintele moldoveneşti, dar şi din vinuri alese, menite să destindă atmosfera. „Am comandat prosoape tradiţionale, covoare şi obiecte din ceramică. Vom avea aproximativ opt-nouă salariaţi. Am angajat o bucătăreasă din Republica Moldova, care va face faimoasele plăcite“, povesteşte Grigori Rîjik. În timp ce vor fi serviţi de două estoniece îmbrăcate în ii, vizitatorii vor asculta muzică tradiţională moldovenească, mai dezvăluie patronul.
„ÎMI PLACE CUM SUNĂ CUVÂNTUL LĂUTAR“
Chiar dacă s-a născut în Ucraina şi locuieşte în Estonia încă din anii 70 ai secolului trecut, Grigori spune că localul cu specific moldovenesc este „o mare dorinţă, ce i s-a îndeplinit după zeci de ani“. „De mai bine de 15 ani mă ocup de importul produselor alcoolice moldoveneşti în Estonia şi lucrez mult cu moldovenii. Cu timpul am descoperit cultura şi tradiţiile moldoveneşti. De asemena, de fiecare dată când mai merg la Chişinău vizitez un restaurant tradiţional“, mărturiseşte bărbatul. În una dintre vizitele sale la Chişinău a auzit pentru prima dată cuvântul lăutar, care i-a plăcut cum sună. „Una dintre băuturile pe care le import din Moldova se numeşte «Lăutarii