Pe Piotr Brasoveanu, un nene cu parul alb si ochi albastri, nascut din tata basarabean, l-am cunoscut in Karaganda, un oras industrial din centrul Kazahstanului. Are obrajii colorati in rosu de vantul de stepa si de temperaturile ce urca putin peste zero grade, chiar daca in calendar scrie aprilie. E ora pranzului, cand apare imbracat in costum, cu o insigna in dreptul inimii si ne saluta in rusa.
Apoi, rostim aproape simultan „buna ziua”. Suntem intr-un apartament tapetat cu harti si poze cu domnitori romani, la sediul Asociatiei Culturale „Dacia”, singura organizatie de romani din Kazahstan.
Piotr intra pe usa bucuros, dupa ce fusese sunat cu o ora inainte de Nicolae Pluskis, presedintele Asociatiei Culturale „Dacia”, care il anuntase ca doua studente romance vor sa ii cunoasca povestea. Piotr acceptase fara retineri, pentru ca ii place sa vorbeasca mult, mai ales daca e vorba si despre Romania, la un pahar de palinca. Ne asezam cu totii in jurul unei masute joase, cu sufletele la gura, sub privirile anilor de istorie insirati pe peretii incaperii. Piotr se intoarce in trecut, cu sufletul nadusit de o viata cat o carte de povesti si incepe sa ne povesteasca in limba rusa.
Ii intelegem viata, cu ajutorul lui Nicolae Pluskis, cel care ne traduce din rusa in romana si ne completeaza raspunsurile cu informatii stiute dinainte, pentru a umple golurile din memoria lui Piotr. Sprijinit de spatarul de lemn, nenea cu ochi albastri se prezinta ca la politie: Brasoveanu Piotr Nicolaevici, 62 de ani, nascut pe 13 februarie, in Karaganda. Apoi, asteapta, solemn, intrebarile noastre. Insa, acestea isi pierdusera semnul de intrebare si erau, mai mult, un sir de cuvinte: tata, lagar, militar, gulag, cuvinte pe care le retinuseram din povestile auzite despre Piotr de la presedintele asociatiei de romani.
COPILARIE CU NATIONALITATE AMB
