Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Baniciu, Stere Gulea şi Dan Teodorescu despre spiritul Crăciunului: “Contează ce simt oamenii acasă în sânul familiilor”

Publicat in Ora de Iasi, marți 24 decembrie 2013 ·

IAŞI. Trei personalităţi ale vieţii publice din România au vorbit pentru Mediafax despre sărbătoarea Crăciunului, aşa cum are loc ea astăzi şi cum avea loc odinioară.

Cântăreţul Mircea Baniciu a declarat, pentru MEDIAFAX, că sărbătoarea Crăciunului a ajuns motiv pentru târguieli şi cadouri şi foarte puţină lume se mai duce la biserică.

Artistul şi-a amintit totodată de sărbătorile din copilăria sa. “Poate mergeam mai mult la biserică fiindcă era bunicul meu în viaţă şi cu el mergeam. Mergeam la colindat cu copiii, eu fiind timişorean (…) şi acolo încă obiceiurile sunt mai apropiate de biserică, mai ales în zona în care am crescut eu. Mergeam cu bunicul meu şi de Crăciun şi de Paşte la biserică. În plus, colindele nu lipseau niciodată, ne colindau copiii, mergeam şi noi la colindat şi toate minunile care se întâmplau de Crăciun, mă refer la bunătăţile care se puneau pe masă”, a spus Mircea Baniciu.

Cineastul Stere Gulea a declarat, pentru MEDIAFAX, că pe vremea comunismului, Crăciunul nu era “foarte legal”, iar oamenii trebuiau să alerge pentru a face rost de cadouri, considerând, totodată, că atunci sărbătoarea “era destul de cenuşie”, lipsită de “o explozie de culoare”.

Stere Gulea şi-a amintit de sărbătorile din tinereţea sa. “Eu am prins Crăciunul în perioada comunistă, nu l-am prins pe cel dinainte de comunism. (…) În perioada comunistă nu era prea legal. Sigur, oamenii sărbătoreau, dar trebuiau să alerge foarte mult să facă rost de mâncare, cadouri, cum e obiceiul, mai ales în ultimii ani ai comunismului devenise o mare, mare problemă”, a spus Stere Gulea.

Cu toate acestea, sărbătoarea Crăciunului era un prilej de a se întruni familia, de a desface cadourile şi de a se cânta “O, brad frumos”. “Nu era mare explozie de culori, totul era destul de cenuşiu, comparativ cu astăzi când este foarte multă culoare şi lumină. E clar că acum es

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 53 minute
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum 14 minute
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 2 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 4 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

UPDATE - Şoferul care a blocat traficul pe A1, în semn de protest, şi s-a urcat pe cabina TIR-ului, plasat sub control judiciar / 13 pietoni, amendaţi cu 40.500 de lei, în acelaşi context

News.ro acum 25 minute
Bărbatul de 33 de ani care a oprit TIR de-a curmezişul sensului spre Bucureşti al autostrăzii A1, blocând traficul în semn de protest, şi apoi s-a urcat pe cabina camionului a fost reţinut pentru împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum o ora
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Vremea

București
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°