Liderul grupului PDL din Consiliul Judeţean Suceava, Vasile Ilie, a declarat, vineri, că execuţia bugetară din acest an evidenţiază că cheltuielile secţiunii de dezvoltare s-au realizat în proporţie de 40 la sută.
Ilie a spus că inclusiv preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, recunoaşte că ritmul de implementare a proiectelor cu finanţare europeană aflate în derulare este foarte scăzut.
Potrivit liderului PDL, din păcate, între aceste proiecte se află şi cel de modernizare a Aeroportului Suceava care trebuie să-şi renegocieze la Ministerul Transporturilor graficul de lucrări.
Vasile Ilie a arătat că, în ceea ce priveşte proiectele cu finanţare europeană, deşi s-au planificat pentru anul 2013 cheltuieli de 70,5 milioane de lei, s-au utilizat doar 22,7 milioane de lei. „Este îngrijorător că actuala administraţie judeţeană nu reuşeşte să utilizeze fondurile europene alocate şi prevăzute în bugetul acestui an aprobat de CJ Suceava”, a spus Ilie.
Liderul grupului PDL din CJ Suceava consideră că execuţia bugetară pe acest an confirmă eşecul administraţiei judeţene USL în implementarea proiectelor europene. „Noi le-am lăsat un portofoliu de proiecte contractate de peste un miliard de euro în tot judeţul, iar ei nu sunt în stare să deruleze paşii stabiliţi prin contractele de finanţare”, a spus Vasile Ilie.