Sarbatoarea Craciunului este anuntata de copiii care merg cu colindul, care vestesc Nasterea Mantuitorului si sosirea unui nou an. Originea colindelor de iarna - texte rituale cantate - se pierde in vechimile istoriei universale. Perioada colindului incepe, de obicei, in ajunul Craciunului si se intinde pana la Boboteaza.
Cantecele ritualice (sau imnurile) au fost intonate din timpuri stravechi, dinaintea aparitiei Crestinismului, in Europa.
Colindele erau, in vechime, intonate cu ocazia solstitiului de iarna (cea mai scurta zi a anului, 22 decembrie). Primii Crestini impleteau obiceiurile crestine cu cele pagane, cu care erau obisnuiti. La fel s-a intamplat si cu muzica religioasa si colindele. Acestea erau scrise in Latina, o limba inaccesibila maselor si de aceea erau cantate de preoti si de cor, la slujbe (In quo Christus natus est). In 1223, Sf. Francis din Assisi a introdus piesele de teatru religioase, iar in decembrie au fost jucate primele piese despre Nasterea Domnului, in Italia. Corul canta colinde in limba populara, asa ca toata lumea intelegea despre ce e vorba. Ulterior, obiceiul s-a raspandit inalte tari europene, prin intermediul trubadurilor sau menestrelilor.
Aparitia tiparnitei a favorizat raspandirea colindelor. Prima colectie de colinde (Christmasse Carolles) a fost tiparita in Anglia, in 1521, de catre Wynkyn de Word. Din aceasta nu s-au pastrat decat doua pagini. O alta sursa istorica importanta este o colectie de cantece si poezii populare scrisa in 1536 de Richard Hill, un vanzator de legume din Londra, care s-a pastrat in totalitate si care se afla in Biblioteca Colegiului Balliol, la Oxford. Primele colinde pentru cor au fost transcrise in Germania, in 1524, la Wittenberg, o colectie de opt cantece.
Fiecare colind spune o poveste si are, la randul sau, povestea lui. Unele au subiecte religioase, in timp ce alt
