Actorul Mircea Diaconu a împlinit, marţi, 64 de ani. El s-a născut pe 24 decembrie 1949 în localitatea Vlădeşti din judeţul Argeş.
Colegii de la Teatrul Nottara îi urează „ca dorinţele să i se îndeplinească înainte chiar de a fi formulate şi sănătatea să-i fie un dat pe care greutăţile vieţii să nu-l poate afecta pentru a putea învesti aceeaşi energie creatoare de până acum în toate domeniile vieţii sale”.
Mircea Diaconu absolvit IATC „I.L.Caragiale” în 1971. A debutat la Teatrul „Bulandra”, unde a fost angajat timp de 10 ani (1972-1982). În această perioadă, a jucat în spectacole precum „Revizorul” de N. Gogol, „A douăsprezecea noapte”, „Furtuna”, ambele de William Shakespeare, „Răceala” de Marin Sorescu, colaborând cu regizori precum Lucian Pintilie, Liviu Ciulei. Din 1982 s-a angajat la Teatrul „Nottara”. În prezent, Mircea Diaconu joacă în „Vacanţă în Guadelupa”, „Scandal la operă!”, „Variaţiuni enigmatice”.
În cinematografie, a debutat cu rolul din „Nunta de piatră”, după I. Agârbiceanu, în regia lui Dan Piţa. Alte titluri de filme româneşti celebre în care Mircea Diaconu a jucat sunt: „De ce trag clopotele Mitică?”, „Buletin de Bucureşti”, „Căsătorie cu repetiţie”, „Filantropica”, „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”, „Legături bolnăvicioase”, „Secvenţe”, „Mere roşii” etc..
Mircea Diaconu a predat în cadrul UNATC „I.L.Caragiale” ca asistent universitar la clasa Olgăi Tudorache şi, mai apoi, ca profesor universitar, susţinând şi un curs de actorie de film. Uneori, îi place să scrie. Pentru volumul său de debut - „Şugubina” - a fost premiat de Uniunea Scriitorilor. În ultimii ani, s-a implicat în viaţa politică, fiind membru PNL.
Actorul Mircea Diaconu a împlinit, marţi, 64 de ani. El s-a născut pe 24 decembrie 1949 în localitatea Vlădeşti din judeţul Argeş.
Colegii de la Teatrul Nottara îi urează „ca dorinţele să i se înd