A venit în România pentru baschet, dar şi pentru zăpadă! Citynews.ro şi Look TV l-au "curăţat" de secrete pe Josh Sparks, americanul de la "U" BT Mobitelco, baschetbalistul care recunoaşte că încă mai crede în Moş Crăciun.
A zburat peste ocean ca să joace baschet la "U" BT Mobitelco şi s-a îndrăgostit de România. Josh îşi aminteşte cum era Crăciunul în America pe vreme când era copil, dar şi cum îl aşteaptă încă pe Moş Crăciun. „Eu şi sora mea mai mică ne trezeam la şase dimineaţa, fugeam pe scări, îi trezeam pe părinţii noştri şi le spuneam "E Crăciunul! E Crăciunul! Crăciunul înseamnă familie pentru mine. Nu am avut niciodată un Crăciun "alb". Când eram mic i-am scris o scrisoare Moşului. De fapt, încă mai cred în Moş Crăciun”, susţine baschetbalistul american.
Chiar dacă recunoaşte că mama sa îl considera un copil-problemă, Josh Sparks a fost în permanenţă răsfăţatul Moşului. „Dacă o întrebaţi pe mama mea cu siguranţă va spune că am fost un copil-problemă, însă eu cred că am fost un copil cuminte. Moş Crăciun s-a purtat frumos cu mine. Primul cadou pe care l-am primit a fost o minge de fotbal american, pe care încă o am acasă, dar cel mai frumos dar l-am primit când aveam 10-11 ani. O bicicletă de teren pe care mă dădeam ore bune în fiecare zi”, rememorează Josh.
Americanul nu a avut parte încă de un Crăciun alb, printre nămeţi, dar spune că aşteaptă cu nerăbdare să trăiască o asemenea experienţă. „Sunt din sudul Georgiei şi acolo nu a nins niciodată în această perioadă, aşa că acesta va fi primul meu Crăciun "alb" şi cred că va fi distractiv”, a încheiat Sparks.